marți, 23 aprilie 2013

DIETA PENTRU UN ABDOMEN PLAT

Suna prea frumos ca sa fie adevarat, nu-i asa? Cu toate acestea, dieta pentru un abdomen plat promite rezultate vizibile in numai 30 de zile, in cazul in care se respecta planul indeaproape.

M-am gandit ca ar fi interesant sa aflam mai multe despre aceasta dieta, mai ales pentru ca in curand vin sarbatorile, iar o rochie eleganta arata mult mai bine pe un abdomen plat, nu crezi? In plus, avand in vedere ca mai avem putin timp pana la paste este timp suficient chiar si pentru a pune in aplicare aceast plan.

In ce consta dieta pentru un abdomen plat?

Din punct de vedere alimentar, aceasta dieta abordeaza stilul mediteranean, cu mentiunea ca numarul maxim de calorii permis pe zi este de 1600. Se pot consuma, asadar, urmatoarele - fructe si legume, cereale integrale, nuci, seminte, masline, proteine usoare precum pestele ori carnea de pui, iar o data pe luna, carne rosie.
  
Mesele trebuie sa fie regulate, iar cel mai indicat ar fi sa se respecte cele trei mese principale, plus doua-trei gustari. Niciodata nu manca cu trei ore inainte sa te pui in pat!

Conform autorilor acestei diete, secretul sta in grasimile mononesaturate, consumate la fiecare masa. Explicatia este ca aceste grasimi micsoreaza colesterolul total si colesterolul LDL (colesterolul "rau") si maresc colesterolul HDL (colesterolul "bun"). S-a demonstrat chiar ca grasimile mononesaturate ajuta la slabit, dar si la reducerea cantitatii de grasime din corp. Mai mult de atat, consumate in mod regulat, acestea pot fi responsabile si pentru o usoara stare de satietate, astfel incat tin foamea la distanta.

Grasimile mononesaturate se gasesc in seminte, alune, nuci, migdale, fistic, avocado, masline, unt de arahide, ulei de masline, soia, ori ciocolata amaruie.

In afara alimentelor, apa joaca si ea un rol foarte important in aceasta dieta. Pentru a evita constipatia, balonarile, ori starile de disconfort, este recomandata consumarea a 2 litri de apa pe zi.

Exercitiile fizice sunt optionale in cadrul acestei diete, dar incurajate. Daca te hotarasti sa incerci dieta pentru un abdomen plat chiar de acum, pentru a vedea rezultatele pana de sarbatori, iti recomand sa o combini si cu exercitii pentru zona abdominala. In felul acesta rezultatele vor putea fi si mai vizibile.

luni, 22 aprilie 2013

DIETA FRICKER

Dieta Fricker iti schimba silueta pentru toata viata
   
Daca te-ai saturat de dietele care iti promit rezultate rapide intr-o periada scurta de timp si te-ai hotarat sa iti schimbi radical modul de viata, pentru a slabi gradual, astazi iti propun o dieta care a fost conceputa pentru a fi urmata pe parcursul a cel putin sase luni, dieta Fricker.

Dieta Fricker este recomandata mai ales persoanelor care vor rezultate de lunga durata, care vor sa slabeasca intr-un mod sanatos si nu se asteapta ca acest proces sa se intample peste noapte ci, din contra, au rabdarea si optimismul necesar incat sa astepte, eliminand astfel problema cu care se confrunta in cazul celorlalte diete, mai exact efectul yo-yo.

Fiind o dieta care include toate grupele de alimente, dieta Fricker este pe placul multor nutritionisti, mai ales ca singurul aliment pe care il interzice este zaharul, unul dintre cei mai mari dusmani ai organismului, blamat de toti medicii.

Ce putem manca in timpul dietei?

Asadar, Jacques Fricker, nutritionist fiind la randul sau, a elaborat acest regim echilibrat si da chiar cateva exemple concrete de ce alimente ar putea fi consumate pe parcursul unei zile.

De exemplu, pentru micul dejun al dietei, acesta propune fie clasicele cereale integrale cu lapte, fie 200g de branza proaspata degresata, cu un iaurt si un fruct.

Pentru masa de pranz, o supa poate fi o alegere delicioasa sau puteti opta pentru o salata proaspata cu carne de pui la gratar.

Cina nu trebuie sa fie foarte bogata, insa o salata cu 200g de peste la cuptor pare sa fie o alegere buna.      

Gustarile sunt permise in dieta

In ceea ce priveste gustarile, Jacques Fricker nu le exclude, dar insista asupra faptului ca acestea nu pot fi produse cu un aport caloric mare. Un iaurt natural, un fruct sau un baton de cereale va pot tine foamea la distanta, fara a va pune in pericol silueta.

Un alt aspect important al acestei diete este ca permite consumul a maxim 4 oua pe saptamana, ceea ce este mai mult decat rezonabil, avand in vedere ca alti nutritionisti interzic consumul oualelor sau il limiteaza la 2-3 pe saptamana.

In linii mari, iti sunt permise cam toate tipurile de alimente si vei putea consuma carne slaba de pui sau peste, oua, lactate, fructe si legume sau cereale. Nu este o dieta care sa te infometeze sau care sa excluda foarte multe alimente, insa trebuie sa ai rabdare pentru a vedea rezultatele.

Ce nu putem manca in timpul dietei?

Am mentionat mai sus ca dieta Fricker interzice consumul de zahar, drept urmare va trebui sa fii foarte atenta mai ales la bauturile carbogazoase pe care mai toata lumea obisnuieste sa le consume. In timp, ar trebui sa renunti de tot la ele, insa daca acest lucru ti se va parea foarte greu, incearca macar sa consumi unele light, care sa nu fie pe baza de zahar.

In alta ordine de idei si grasimile sunt interzise in aceasta dieta. Renunta la cartofii prajiti, la mancarea gatita cu mult ulei sau la produsele de fast-food care sunt niste bombe calorice. Daca ii vei acorda o sansa acestei diete, s-ar putea chiar sa descoperi ca anumite alimente au un gust mai bun gatite pe gratar sau la cuptor si nu neaparat prajite.
   
Rezultate

Dupa cum spuneam, rezultatele dietei nu vor aparea imediat. Vei observa in primele 4-6 saptamani ca te vei simti mai bine, hainele s-ar putea sa stea altfel pe corp si vei avea mai multa pofta de viata. Pentru rezultate vizibile ale acestei diete va trebui insa sa astepti o perioada mai lunga, sa fii perseverenta, sa consumi macar doi litri de apa pe zi, si, daca se poate sa faci putina miscare.

duminică, 21 aprilie 2013

DIETA DE VARA

Slabeste trei kilograme in sase zile

Se apropie vacanta si tu nu ai gasit rezolvarea problemei kilogramelor in plus ? Nu trebuie sa intri in panica. Urmeaza acest regim simplu, echilibrat si detoxifiant care te va ajuta sa mergi la plaja fara sa te jenezi de cum arati.
Daca ai vointa poti slabi atat cat trebuie intr-un timp record. Urmeaza dieta expres de vara si slabeste trei kilograme in doar sase zile.

Dieta expres de vara – Faza intai – Primele trei zile

Regula generala: evita painea si pastele fainoase. Glucidele trebuie asimilate in cantitati mici, din legume, fructe si lactate. Nu este nevoie sa renunti chiar la toate micile tale placeri. Ai voie la un patratel de ciocolata sau la un pahar de vin de calitate, din cand in cand.
De asemenea nu te cantari prea des! Nu te cantari in fiecare zi, ci doar in a 3-a si a 6-a zi. Evita sa faci acest lucru zilnic ca sa nu devii obsedata de slabire.

Micul dejun
Imediat ce te trezesti bea un pahar cu apa sau limonada. La micul dejun consuma un iaurt degresat sau 100 grame de branza proaspata si 1-2 felii de paine integrala cu gem facut in casa.

Pranz
La pranz este recomandat sa mananci o bucata de piept de pui facut la tigaie de teflon, fara ulei, sau un file de peste, preparat in acelasi mod, sau la cuptor. Pentru garnitura alege 150 grame de legume proaspete, excluzand insa cartofii. Legumele le poti condimenta cu busuioc, usturoi sau ceapa, dar fara sa adaugati sare sau ulei. Pe langa acestea, poti consuma si un fruct proaspat sau un pahar de suc de fructe facut acasa cu storcatorul.

Gustare
Daca stomacul te impunge, dupa-amiaza nu te abtine de la o gustare usoara. Fie bei un ceai verde, mananci un fruct (exclus bananele), fie te delectezi cu o bucatica de ciocolata amaruie sau cu un iaurt degresat.

Cina
La masa de seara, trebuie sa mananci ceva usor: 150 grame de legume condimentate cu otet balsamic si 150 grame de peste. Ai voie si la o bucata de branza proaspata degresata. Dupa masa, pentru a favoriza digestia si pentru a te relaxa, da-ti un ceai de tei, de marar sau de musetel.

Dieta expres de vara – Faza a doua – Ultimele trei zile

Regula generala: si in aceasta faza, dieta ramane hipocalorica, fara grasimi si zaharuri, dar se reintroduc painea integrala si fainoasele. Daca slabirea produsa in prima faza ti-a provocat complicatii din punct de vedere al sanatatii, este bine sa reincepi sa consumi alimente cu continut ridicat de proteine.

Micul dejun
Bea un ceai verde fara zahar sau un iaurt degresat si mananca o felie de paine integrala cu o lingura de marmelada de casa. Pe langa acestea, poti consuma si un fruct proaspat sau un suc de fructe proaspat stoarse.

Pranz
De data aceasta, ai voie sa consumi 200 grame de legume proaspete condimentate cu otet balsamic. Carnea pe care ai voie sa o consumi, ramane cea alba: piept de pui sau peste. In plus, ai voie sa mananci orez, cartofi, soia sau fasole, 40 grame de branza si o felie de paine integrala.

Gustare
Gustarea de dupa-amiaza poate fi sub forma de ceai verde, un fruct la alegere, 50 grame de iaurt sau o bucata de ciocolata neagra.

Cina
Poti consuma 150 grame de peste sau carne alba la alegere, cu o garnitura de 150 grame de legume proaspete, fara sare sau ulei. Pe langa aceste alimente, poti adauga 40 grame de branza la alegere si o felie de paine integrala.
Dupa masa te poti delecta cu un pahar de vin rosu de calitate. Inainte de a merge la culcare, pregateste-ti o salata din fructe proaspete, excluzand insa bananele. Daca simti nevoia, mai poti bea si un ceai relaxant.

DIETA CU LAMAIE

Numeroase studii au demonstrat ca lamaile ajuta la arderea rapida a grasimilor, iar o dieta cu limonada te poate ajuta sa slabesti sanatos daca optezi pentru una echilibrata.

Celebra dieta cu lamai, numita si „The Master Cleanse" (Maestrul detoxifierii), creata de Stanley Burroughs, a fost conceputa drpet un program de detoxifiere. Insa cu timpul oamenii au inceput sa apeleze la aceasta dieta pentru a slabi. Nutritionistii nu recomanda dieta cu lamai, pentru ca ii lipsesc nutrimente esentiale (vitamine, proteine, carbohidrati, grasimi, fibre). Practic, in perioada respectiva trebuie sa consumi doar limonada, alimentele solide, iar suplimentele nu sunt permise.

De aceea, recomandam o alimentatie echilibrata si te sfatuim sa nu transformi dieta cu limonada intr-una de infometare. Dietele cu program strict si dificil de respectat pot avea efecte nedorite la sfarsit. Multe femei dupa ce s-au infometat in timpul dietei au avut probleme chiar la final pentru ca senzatia de foame era mare si nu s-au mai putut abtine.
Beneficiile lamailor in dieta cu limonada

Lamaia este prezenta in multe diete de slabit sub diferite forme, consumata in special dimineata inainte de masa. Ea imbunatateste digestia, intareste sistemul imunitar, sustine sistemul cardio-vascular, previne imbatranirea si este un detoxifiant natural excelent. O bautura naturala cu lamaie este revigoranta si gustoasa.
Beneficiile mierii in dieta cu limonada

Mierea in combinatie cu sucul de lamaie este excelenta pentru dietele de slabire. Controleaza senzatia de foame si scade pofta de dulce cu gustul ei aparte. In plus, iti da energie si te mentine activa, gata oricand pentru exercitii fizice. Este o sursa buna de nutrimente, ajuta la scaderea colesterolului, imbunatateste digestia si asigura astfel o scadere progresiva in greutate.

Dieta cu limonada: structura si recomandari

Aceasta dieta dureaza trei saptamani, dar se tine doar doua zile pe saptamana. Poti sa indulcesti limonada doar cu miere, zaharul nu este recomandat.

Inainte de micul dejun cu 30 de minute se bea un pahar cu limonada.
Mic dejun: salata de fructe
Gustare (ora 11:00): un pahar de limonada, o banana, 200 g de migdale
Pranz: salata de legume cu dressing din suc de lamaie si ulei de masline.
Gustare (ora 16:00): un pahar cu limonada si cateva fructe
Cina: peste la grill, cateva felii de lamaie si salata verde.
Cu doua ore inainte de culcare se mai bea un pahar cu limonada.

Daca aceasta dieta cu limonada ti se pare dificila, dar in acelasi timp vrei sa slabesti si sa ai parte de beneficiile oferite de lamaie, opteaza pentru una mai simpla. Amesteca o lingurita de miere cu doua lingurite de suc de lime intr-un pahar cu apa calduta. Bea acest amestec in fiecare dimineata pe stomacul gol. Poti sa folosesti si lamaie galbena, iar daca nu ai miere la indemana doar stoarce o jumatate de lamaie intr-un pahar cu apa calda. Ajuta la detoxifierea organismului, contribuie la diminuarea apetitului si accelereaza pierderea in greutate.

In perioada in care urmezi dieta cu limonada nu ai voie sa consumi dulciuri si sucuri din comert. Opteaza pentru mere coapte cu miere si scortisoara. Incearca, de asemenea, sa iei masa la ore regulate si nu uita sa consumi zilnic cei doi litri de apa care te vor ajuta sa te hidratezi, sa-ti mentii pielea frumoasa  si sa elimini toxinele din corp.
Cum poti sa introduci lamaile in alimentatia ta?

Lamaia este un fruct versatil, poate fi foarte usor de introdus in alimentatia ta de zi cu zi. Probabil deja folosesti lamai atunci cand servesti anumite salate sau fripturi. Data viitoare incearca sa razi si putina coaja de lamaie in salata sau chiar in supa, pentru o aroma diferita.

Ceai cu lamaie: pune la fiert 250 ml apa, iar cand da in clocot pune 2-3 felii de lamaie si o lingurita de scortisoara. Amesteca bine, apoi ia ceaiul de pe foc si lasa-l cateva minute sa se raceasca. Are o aroma minunata, este energizant, te calmeaza si te face sa uiti de probleme. Nu uita sa-l indulcesti cu miere.

Suc de lamaie, mere si morcovi: stoarce toate fructele si vei obtine o bautura delicioasa si plina de vitamine. Este o bautura minunata pentru zilele in care ai nevoie de energie.

Dressing cu lamaie: 2-3 lamai, 150 ml apa minerala, ulei de masline, patrunjel, menta, piper, sare. Se bate uleiul pana incepe sa se tulbure, apoi se adauga apa si sucul de lamaie. Se amesteca din nou, dupa care se adauga verdeturile si se condimenteaza dupa gust. Se serveste cu peste, pui sau ficat.

Opteaza pentru un program echilibrat si usor al dietei cu limonada si rezultatele nu vor intarzia sa apara. Asociaza dieta cu activitatea fizica si masaje care iti vor tonifia pielea.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

DIETA CU LICHIDE

O dieta cu lichide se bazeaza pe un consum ridicat de lichide si este recomandata atat persoanelor care vor sa slabeasca cateva kilograme, dar si celor care au nevoie de o detoxifiere a organismului.

Nu este o dieta usoara, de aceea nu este indicat sa o urmezi o perioada mai mare de timp, pentru ca poate provoca dezechilibre in organism. Daca stii ca ai probleme de sanatate cu stomacul sau suferi de diabet zaharat, hipotensiune arteriala, consulta medicul inainte de a incepe aceasta dieta sau opteaza pentru alt program de slabire mai usor.
Ce trebuie sa stii inainte de a incepe o dieta cu lichide?

Aceasta dieta se tine 5 zile, in care vei consuma multe lichide. Trebuie sa iei in considerare ca mesele pe care le aveai de obicei vor fi inlocuite partial sau total cu lichide.

In cele 5 zile poti include in meniul tau diferite alimente lichide, de exemplu: apa, sucuri de fructe, sucuri de legume, supe, lapte, ceaiuri neindulcite sau indulcite cu miere. Bauturile alcoolice si cafeaua sunt excluse in perioada in care vei urma dieta cu lichide.

Calitatea fructelor si a legumelor consumate conteaza foarte mult, valoarea lor nutritiva este esentiala in aceasta dieta. Cu cat sunt mai sanatoase, cu atat sunt mai hranitoare si mai pline de vitamine. De aceea, este recomandat sa consumi produse organice. Sucurile de fructe sau de legume trebuie sa fie preparate de tine, nu cumparate din comert.

Daca te-ai hotarat sa urmezi o dieta cu lichide, trebuie sa ai in vedere ca o sa-ti fie mai usor sa o tii intr-o perioada linistita, fara evenimente sau probleme care sa te streseze. De asemenea, nu iti obosi organismul cu exercitii fizice complicate, opteaza pentru unele mai usoare sau doar pentru plimbari lungi, foarte importante pentru starea de spirit.

Structura dietei cu lichide

Ziua 1

Mic dejun: alege intre un pahar de suc proaspat de portocale, ceai verde sau smoothie cu mere si banane
Gustare: iaurt mare degresat
Pranz: suc de legume (morcovi, rosii, telina preparate in blender)
Cina: un bol de supa de legume

Ziua 2

Mic dejun: ceai din plante sau smoothie (diverse fructe dupa preferinte)
Gustare: suc proaspat de portocale
Pranz: supa de legume
Cina: smoothie de fructe si legume (morcovi sau sfecla rosie cu diferite fructe, la alegere)

Ziua 3

Mic dejun: suc de fructe sau lapte degresat
Gustare: suc de kiwi
Pranz: diferite legume preparate in blender
Cina: supa de legume

Ziua 4

Mic dejun: shake de banane cu lapte si miere, ceai verde
Gustare: iaurt degresat
Pranz: supa de legume
Cina: smoothie de fructe si legume

Ziua 5

Mic dejun: un iaurt degresat, ceai de plante
Gustare: suc de grapefruit
Pranz: compot natural din orice fructe doresti (suc + fructe pasate)
Cina: supa de legume
Beneficiile dietei cu lichide

Daca vei urma dieta cu lichide vei putea pierde in jur de 3-5 kg in doar 5 zile. In acest timp nu vei simti o senzatia mare de foame pentru ca lichidele ofera satietate si previn astfel mancatul in exces. Poti sa slabesti prin simplul fapt ca bei apa intre mese, deoarece nu mai simti aceeasi pofta de mancare, conform NSCA (National Strength and Conditioning Association).

Aceasta dieta este foarte buna pentru hidratarea si detoxifierea organismului. In plus, fructele si legumele consumate sub diferite forme iti imbunatatesc starea de sanatate si ajuta digestia. Sucurile sunt usor de asimilat in fluxul sanguin, echilibreaza metabolismul si ajuta sistemul imunitar. In plus, hranesc organismul cu substante nutritive si datorita antioxidantilor continuti previn imbatranirea.
Dieta cu lichide: indicatii

Dupa ce inchei dieta cu lichide nu este indicat sa ai o alimentatie neadecvata (junk-food, dulciuri, sucuri acidulate, prajeli), pentru ca rezultatele obtinute se pot pierde pe parcurs. Nu numai ca se vor intoarce kilogramele pierdute, dar poti sa acumulezi si altele intr-o perioada destul de scurta.

Dupa cele 5 zile de dieta este important sa te intorci la alimentele solide treptat, in cateva zile. Incearca un regim echilibrat, incepe cu supe si legume fierte, apoi cu fructe si cereale, lactate degresate. Iar la sfarsit poti sa introduci si carne de pui si de vita preparata la gratar sau fiarta.

Este important ca aceste alimente sa fie slab calorice pentru a te putea bucura de kilogramele pierdute in urma dietei cu lichide pentru o perioada mai lunga de timp.

vineri, 19 aprilie 2013

DIETA CU LACTATE

Silueta de vis cu multe lactate

Laptele inseamna sanatate. O stii de cand erai mica si o reamintesc zilnic mesajele promotionale de la televizor. Nu renunta la lactate nici daca vrei sa slabesti. Te ajuta mai mult decat crezi.

Cate lactate trebuie sa consumam?

Nutritionistii considera ca fiecare persoana trebuie sa consume zilnic 2-3 portii de lapte si de lactate. Necesarul de calciu variaza insa in functie de varsta, dupa cum urmeaza:

- la femeile tinere cantitatea recomandata este de 900 mg de lactate pe zi.
- gravidele trebuie sa consume zilnic 1000 mg de lapte, mai ales in ultimele trei luni de sarcina, cand se definitiveaza masa osoasa a fatului.
- femeile aflate la menopauza trebuie sa includa in meniul lor cat mai multe lactate. Odata cu acesta etapa a vietii, femeile nu mai sunt protejate de estrogeni, iar demineralizarea se accelereaza, ducand la fragilizarea masei osoase. De aceea, necesarul de lactate creste la 1200 mg zilnic.

Ce dieta alegi?

Poti tine regimul de slabire pe baza de lactate, numai daca tolerezi bine aceste alimente. In caz contrar, consuma produse lactate fara lactoza sau cu un continut scazut in aceasta substanta. In cinci zile, poti slabi in jur de 4 kilograme, fara ca sanatatea ta sa aiba de suferit.

Dieta cu lactate – Ziua 1 si 2

Mic dejun
Inainte de a te aseza la masa, bea un pahar de apa sau de suc natural de fructe. Masa de dimineata consta in cateva felii de paine din faina integrala unse cu branza de vaci degresata.
Pranz
La masa de pranz poti manca o supa de legume proaspete cu crutoane si un iaurt dietetic. Inainte de masa, consuma un fruct care sa iti pregateasca digestia.
Cina
Mai tii minte cand erai copil si bunica te imbia, seara, cu o cana cu lapte si cu biscuiti? Este un obicei sanatos, la care nu trebuie sa renunti nici acum. Alege insa niste biscuiti dietetici si o cutie de lapte degresat.

Dieta cu lactate – Ziua 3, 4 si 5

Micul dejun
Imediat ce te-ai trezit, bea un pahar cu apa sau cu suc proaspat de fructe. Mananca apoi 300 g de iaurt dietetic si trei felii de paine din faina integrala cu cascaval cu un continut redus de grasimi.
Pranz
Inainte de masa, mananca un mar sau o portocala. Pregateste-ti apoi o supa de legume si bea 300 grame de iaurt simplu, fara fructe sau alte arome. Poti adauga in iaurt o lingurita de miere. Ai voie si cateva felii de paine, cu conditia sa fie din faina integrala.
Cina
Prepara-ti un file de peste la gratar si serveste-l cu o salata de legume proaspete, fara ulei. Bea un pahar de lapte degresat. Inainte de culcare, mai bea un suc natural de fructe.

Dieta cu lactate – Valoare nutritiva?

Laptele
100 ml de lapte partial degresat contine 46 calorii, 3,2 g de proteine, 4,6 g de glucide, 1,6 g de lipide, 120 mg de calciu si 18,3 mg de vitamina A.
Iaurtul
Cel dietetic contine 55 calorii, in timp ce produsele pe baza de lapte integral contin 85 calorii.
Branzeturile
Chiar daca au un aport caloric mare, acestea contin foarte mult calciu si proteine. Se recomanda un consum saptamanal de 400 grame de branza proaspata.

dieta cu lapteDin gama lactatelor, iaurtul este pe lista alimentelor recomandate cu succes in dietele pentru slabire. Desigur, este indicat iaurtul natural clasic, care este mai putin gras. El poate fi consumat simplu, cu cereale sau cu 1-2 felii de paine integrala prajita. De retinut este faptul ca iaurtul natural este un aliment care nu trebuie sa lipseasca din dieta noastra zilnica, el fiind un produs probiotic cu rol major in sanatatea intestinelor.

Practicarea regulata a unui sport impreuna cu un regim alimentar adecvat reprezinta calea cea mai rapida de a scapa de greutatea in plus. Kilogramele in plus, provin de regula, dintr-un exces de calorii care, nefiind arse, de “depun”. Cum procedam pentru a rezolva o astfel de situatie? Regula e simpla: exercitiu fizic si regim alimentar sarac in calorii.
Exista calcule destul de complexe in ceea ce priveste numarul de calorii ce trebuie arse, astfel incat persoana sa slabeasca, dar sa-si pastreze in acelasi timp echilibrul metabolic. Aceste calcule sunt stabilite de nutritionisti si iau in discutie varsta, sexul, inaltimea si activitatea individului.

O regula generala este aceea ca, daca se ard 500 de calorii de zi (fie prin exercitiu fizic, fie prin regim alimentar), se poate scapa usor de 2-3 kilograme in 10 zile! Iar intr-o activitate sedentara, consumul mediu de calorii este de 2300-2500 calorii la barbati si de 1800-2000 calorii la femei.

Dieta cu lactate – Produsele din lapte te mentin in forma

Studiile arata ca persoanele cu un aport suplimentar de calciu in alimentatie nu au acumulat kilogramele care apar de obicei, dupa varsta de 35 de ani, spre deosebire de cele care au avut un deficit de calciu. De asemenea, s-a descoperit sa dietele bogate in calciu impiedica formarea rezervelor de celule adipoase. In schimb, un regim din care sunt excluse lactatele poate cauza demineralizarea osoasa. Asadar, lactatele, pe langa alte beneficii, ajuta si la slabit.

joi, 18 aprilie 2013

DIETA DR. OZ

Dieta Dr. Oz

Doctor Oz este unul dintre cei mai renumiti medici din lume. Acesta sustine un stil de viata sanatos ce consta intr-o dieta echilibrata si activitate fizica. Dr. Oz a creat o dieta ce ii poarta numele, foarte diferita fata de dietele uzuale. Principala diferenta este faptul ca dieta presupune reducerea cu doar 100 de calorii a meniului zilnic, exercitii fizice si consumul unor alimente sanatoase. Urmand dieta Dr. Oz se poate slabi intre 8 si 10 kilograme intr-un an. Chiar daca nu suna prea impresionant aceasta dieta este mai degraba un stil de viata ce promoveaza o greutate stabila si un mod sanatos de alimentatie.

Dieta Dr. Oz presupune urmarea unor reguli de baza

Una dintre regulile impuse in dieta Dr. Oz presupune eliminarea tuturor alimentelor din urmatoarele categorii: siropuri, grasimi saturate, grasimi trans, zahar simplu si produse din faina. Urmand dieta Dr. Oz puteti inlocui aceste tipuri de alimente cu oua, legume, fructe, carne de peste, iaurt, nuci si grasimi sanatoase.

Potrivit expertilor in nutritie, dieta Dr. Oz este o modalitate excelenta de alimentatie intr-o maniera echilibrata. Cu toate acestea, dieta Doctor Oz poate fi destul de scumpa, multi oameni nepermitandu-si sa o urmeze.
Doctor Oz permite unele zaharuri in anumite retete, dar interzice zaharul din iaurturi. Unii spun ca nu toate zaharurile sunt rele, asa cum sugereaza Doctor Oz. De asemenea, unele persoane sustin ca o dieta sanatoasa ar trebui sa contina anumite produse din categoriile excluse de Dr. Oz.

Dupa cum am specificat si mai sus, dieta Doctor Oz presupune eliminarea a 100 de calorii din meniul zilnic – ramane la alegerea dumneavoastra la ce alimente veti renunta. Pentru a evita poftele se recomanda consumul unor mese regulate in cantitati mici (un truc este sa folositi farfurii mici pentru controlul portiilor).
O alta parte importanta a dietei Dr. Oz este activitatea fizica. Doctor Oz sugereaza plimbari care sa insumeze cel putin 10 mii de pasi in fiecare zi.

Expertii sustin ca dieta doctor Oz este prea ambigua

Chiar daca sunt de acord ca dieta Dr. Oz este benefica deoarece incurajeaza o viata sanatoasa (prin dieta si exercitii fizice), expertii afirma ca Doctor Oz nu a reusit sa explice modul in care oamenii ar trebui sa evite ispitele. O alta probleme al acestui regim este faptul ca presupune consumul unor alimente putin diversificate pentru o perioada foarte lunga de timp. Oamenii au tendinta de a se imbolnavi daca consuma aceleasi produse si este putin probabil ca vor reusi sa urmeze pana la capat planul.

Expertii recomanda, de asemenea, combinarea dietei Dr. Oz cu alte diete mai explicite ce ofera mai multe informatii cu privire la continutul caloric al alimentelor. Procedand astfel veti avea sanse mai mari de reusita.
Cu toate acestea, daca doriti sa urmati dieta Doctor Oz, aveti acces gratuit la informatiile necesare chiar pe pagina oficiala a acestuia.

miercuri, 17 aprilie 2013

DIETA BEVERLY HILLS


Noua Dieta Beverly Hills

Noua Dieta Beverly Hills este un program de nutritie de 35 zile, creat de Judy Mazel, bazat pe ideea ca unele alimentele nu ar trebui sa fie amestecate. Conform autoarei, fructele trebuie consumate separat, iar glucidele si proteinele nu trebuie sa fie niciodata consumate impreuna pentru a nu fi depozitate sub forma de grasime.  Autoarea sustine ca dupa cele 35 zile de dieta, slabiti intre 5 si 8 kilograme.


Noua Dieta Beverly Hills are la baza principiul alegerii inteligente a alimentelor; astfel, in prima saptamana puteti manca porumb fiert, cartofi copti (cu unt), paste fainoase, fructe proaspete, friptura (sau alte proteine animale la alegere), salate cu ulei si otet -toate in cantitati fara restrictii. Dieta Beverly Hills cuprinde 21 de alimente la alegere.


Principiile alegerii inteligente a alimentelor sunt usor de retinut si de urmat. In timp, aceste principii devin o rutina:

1.Proteinele pot fi combinate cu proteine; glucidele cu glucide; iar fructele trebuie consumate individual.
2.Dimineata consumati un singur fruct din lista inclusa in dieta (ananas, capsuni, struguri, papaya, pepene, mango, kiwi, prune, caise sau smochine). Puteti manca orice fruct in cantitati nelimitate, dar nu amestecati doua fructe diferite (struguri cu capsuni, de exemplu).

Asteapta o ora inainte de a trece de la un tip de fructe la altul si doua ore inainte de a consuma un aliment care apartine unui alt grup. Odata ce ai mancat un aliment din alt grup, nu mai consuma fructe pe toata durata zilei.

3.Dupa fructe, poti consuma glucide fara restrictii, pana cand ajungi la proteine.
4.Odata ce ai consumat proteine, indiferent in ce cantitate -chiar daca e vorba de laptele din cafea sau de puiul din salata Cezar – 80% din ceea ce mananci in restul zilei trebuie sa fie proteine.
5.Glucidele (legume, cereale, etc.) nu trebuie sa fie combinati cu proteinele.
6.Proteinele (carne, peste, lapte, iaurt, branza, nuci, seminte, etc.) nu trebuie sa fie combinate cu glucide.
7.Grasimile (unt, ulei, maioneza, etc.) pot fi combinate fie cu proteinele, fie cu glucidele, dar nu si cu fructele.
8.Eliminati din alimentatie bauturile carbogazoase, indulcitorii artificiali, produsele dietetice care contin indulcitori artificiali, margarina. Limitati, sau eliminati complet, toate produsele care contin aditivi alimentari.
9.Majoritatea bauturilor alcoolice contin glucide (bere, rom, vodka, scotch, tequila) si trebuie sa fie combinate doar cu glucide; vinul provine din fructe si se poate asocia cu alte fructe; sampania se poate asocia cu orice alimente.

Avantajele si dezavantaje dietei Beverly Hills


Avantaje:
Dieta Beverly Hills nu va obliga sa luati 3 mese pe zi. Puteti manca la orice ora, dar nu treceti la urmatorul aliment pana cand nu consumati cantitatea necesara din primul. Dieta va ajuta sa slabiti hranind organismul si nu infometandu-l. De exemplu, cu cat mancati mai multe fructe, cu atat slabiti mai usor.


Dezavantaje:
Persoanele care critica dieta Beverly Hills, sustin ca aceasta nu se bazeaza pe dovezi stiintifice, ci are la baza teorii incorecte privind digestia. Dieta nu furnizeaza necesarul de vitamine si minerale si promoveaza comportamente alimentare periculoase. In plus, prin faptul ca incurajeaza consumul unor alimente in cantitati nelimitate, dieta nu promoveaza cu adevarat reducerea grasimii corporale.
Pierderea in greutate ce poate fi observata dupa cele 35 zile de dieta se datoreaza scaderii apetitului provocata de disocierea alimentelor si nu combinarii inteligente a alimentelor.

marți, 16 aprilie 2013

DIETA VERII

CURA DE SLABIRE

DIETA VERII


Iata un regim care va va ajuta sa pierdeti 3-4 kg intr-o luna, astfel incat sa nu va epuizati organismul si sa va asigurati in acelasi timp si necesarul zilnic de proteine, glucide, lipide si vitamine. Dieta prezentata asigura aproximativ 1500 calorii pe zi si este astfel alcatuita incat sa permita realizarea unei activitati fizice si intelectuale normale.

Luni:
- Dimineata: lapte 250 ml, miere 20g, paine 30g, unt 5g, sunca 50g;
- Ora 10: fructe 200g;
- Dejun: crema de legume 300 ml, pui fript 100 g, salata de castraveti 100 g, paine 20 g, fructe 100 g;
- Ora 16: iaurt 250 g, biscuiti 30 g;
- Cina: sufle de peste, lapte de pasare.

Marti:
- Dimineata: lapte 250 ml cu cacao, zahar 10g, unt 5g, paine 30g, miere 30g;
- Ora 10: cartofi copti 100g, unt 10g;
- Dejun: supa crema de legume 200 ml, friptura la gratar 200g, sote de legume 100g, jeleu de fructe 100g;
- Ora 16: suc de fructe 150 ml, ou fiert;
- Cina: peste rasol 150g, garnitura de legume 100g, compot de fructe 200 ml.

Miercuri:
- Dimineata: ceai cu zahar si lamaie, unt 5g, paine 30g, telemea 50g, o rosie;
- Ora 10: branza de vaci 100g;
- Dejun: supa cu galuste, musaca de dovlecei cu carne, gelatina de fructe 100g;
- Ora 16: creme de ou;
- Cina: salata de cruditati, snitel 100g, compot de fructe 200 ml.

Joi:
- Dimineata: lapte 250ml, paine 30g, unt 5g, cascaval 50g, o rosie, miere 20g;
- Ora 10: oua umplute cu branza de vaci 100g;
- Dejun: crema de dovlecei, pui 100g cu rosii si salata verde 100g, fructe 200g;
- Ora 16: suc de fructe 100g;
- Cina: mamaliguta 200g cu branza 50g si smantana 25g, gratar 100g cu sote de legume 150g, fructe 150g.

Vineri:
- Dimineata: cafea cu lapte 250ml, zahar 10g, paine 40g, unt 5g, sunca 50g
- Ora 10: branza de vaci;
- Dejun: supa de pasare, friptura de pui 100g, salata de castraveti 100g, fructe 200g;
- Ora 16: orez cu lapte 250g;
- Cina: piure de spanac, muschi cu legume, compot de fructe 200ml.

Sambata:
- Dimineata: ceai cu zahar si lamaie, crenvusti 100g, paine 20g;
- Ora 10: fructe 200g;
- Dejun: ciorba de rosii, antricot 100g cu legume, jeleu de fructe 150g;
- Ora 16: pasta de ou 50g cu paine 20g;
- Cina: dovlecei umpluti cu branza de vaci, peste rasol 100g, sote de legume 100g, fructe 200g.

Duminica:
- Dimineata: lapte 250ml, paine 20g, unt 5g, miere 30g;
- Ora 10: omleta din albus;
- Dejun: gratar 150g, cartofi natur 150g, salata verde 100g, tarta de fructe;
- Ora 16: iaurt, biscuiti dietetici 30g;
- Cina: sufle de branza de vaci 30g, salata de cruditati 100g, fructe 250g.

DIETA ZEN (DIETA MACROBIOTICA)

CURA DE SLABIRE

DIETA ZEN (DIETA MACROBIOTICA)


Dietele macrobiotice
Sunt regimuri alimentare care au la baza un mod spiritual de abordare a vietii, complet diferit de cel cvasi-occidental actual. Nu sunt recomandabile, ele putand fi urmate doar cu extrema precautie.
Dieta Zen
Numele dietei este legat de calugarii budisti, al caror aliment fundamental este orezul, insotit de cateva verdeturi si fructe. Urmarea unui astfel de regim cere un efort sporit de vointa.

Cele 3 elemente de baza:
orez, laptuca (salata), mar

Durata:
2 saptamani

Kilograme pierdute:
4 intr-o saptamana

Interzisa:
persoanelor cu deficit de sodiu si tensiune scazuta

Structura (pentru doua saptamani)

Se pot manca numai verdeturi, unele fructe (citrice, mere si capsuni) si orez integral. Pentru condimentarea orezului se poate recurge la plante aromatice, piper.

Fiecare dumicat trebuie mestecat de 50-100 de ori!!

Ca bautura se recomanda ceaiul chinezesc.

Avantaje:
Asigura scaderea in greutate intr-un timp record.

Inconveniente:
Este foarte monotona si greu de urmat. In orice caz, nu trebuie prelungita peste perioada indicata.

Opinia specialistului:
Dr. Gheorghe Soare, Medic primar endocrinologie, medic principal medicina interna

„Pericolele acestei diete sunt foarte mari, deoarece provoaca o carenta de vitamine B12, C, A si D, fier si calciu. In unele cazuri, se poate ajunge la anemie si scorbut.“
Punctaj:
Varietate: 1 punct
Kilograme pierdute: 4 puncte
Sanatos: 1 punct
Durata: 4 puncte

Evaluare finala: foarte putin recomandabila, chiar cu supliment de vitamine.


1 punct = rau
2 puncte = normal
3 puncte = bine
4 puncte = deosebit
5 puncte = excelent

DIETA CU SUPA 'MAGICA'

CURA DE SLABIRE

DIETA 'SUPA MAGICA'


Face parte din categoria dietelor hipocalorice. Acestea se bazeaza pe limitarea caloriilor consumate. Sunt regimurile "traditionale" urmate pentru a scadea in greutate, fiind si cele mai sanatoase.

Consta dintr-o supa de verdeturi care poate fi servita in orice moment al zilei, ori de cate ori ai pofta de mancare; dupa cateva zile, ea se alterneaza cu alte alimente, care sa asigure aportul de proteine si grasimi animale.
Cele cinci elemente de baza: ceapa, ardei, rosii, varza, banane.
Durata: o saptamana
Kilograme pierdute: de la patru la sase
(Contra) Indicatii: este interzisa persoanelor anemice sau predispuse la anemie
Structura:
Supa se compune din sase cepe mari, doi ardei verzi, doua conserve mari de rosii (sau cca 10-12 rosii proaspete), o legatura de telina, o varza mare, sare si piper. (Se poate adauga si un cubulet de supa de pui). Totul se trece prin mixer.

Prima zi: supa; orice fruct, in cantitatea dorita (mai putin banane); ceai neindulcit sau suc de afine
A doua zi: supa, orice fel de leguma cu frunza verde (exceptand fasolea verde si mazarea). Daca vrei, poti completa masa de seara cu un cartof copt. Nu se mananca nici un fruct.
A treia zi: supa, se vor manca fructe si zarzavaturi (la fel ca in prima si a doua zi); fara cartofi copti!
A patra zi: supa; banane si lapte degresat
A cincea zi: supa. Cel putin de doua ori - carne de vaca - intre 125 si 250 de grame, insotita de o cutie de rosii de marime mijlocie sau de pana la sase rosii proaspete. Se beau sase pana la opt pahare cu apa.
A sasea zi: supa - cel putin o data - carne si zarzavaturi in cantitatea dorita. Nu se mananca cartofi.
A saptea zi: orez integral, suc de fructe, zarzavaturi si, desigur, supa.

Avantaje
Aportul tuturor elementelor hranitoare necesare (proteine, glucide, grasimi, hidrati de carbon si lipide). Permite o pierdere rapida in greutate (pana la sase kg intr-o saptamana) si favorizeaza o usoara depurare (curatare) generala a organismului.

Inconveniente
Valoarea calorica se situeaza sub minima vitala (700 de calorii) in zilele in care se servesc supa si fructe, fapt pentru care dieta nu trebuie prelungita peste perioada indicata, pentru a nu provoca dezechilibre si deficite de nutritie. Cateva din kilogramele pierdute se datoreaza aportului redus de apa si pot fi recuperate usor band orice lichid.

Opinia specialistului
Dr. Gheorghe Soare: "Este o dieta potrivita atunci cand se doreste pierderea kilogramelor intr-un timp foarte scurt. Scaderea in greutate este foarte brusca si poate lasa muschii si pielea in stare flasca. Pentru a preveni acest lucru, trebuie aplicata multa crema hidratanta si executate exercitii de gimnastica care sa intareasca muschii."

CATE ORE DE SOMN TREBUIE SA DORMI IN TIMPUL UNEI DIETE

CURA DE SLABIRE

CATE ORE TREEBUIE SA DORMI PE NOAPTE ATUNCI CAND VREI SA SCAPI DE KILOGRAMELE IN PLUS


Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit motivul pentru care nu reuşim să slăbim indiferent de metodele la care apelăm. Savanţii susţin că un somn profund şi de durată pe timpul nopţii te ajută să slăbeşti sănătos şi uşor.

Conform unui studiu realizat la Universitatea din Chicago, persoanele care dorm puţin au un nivel crescut de grelină, un hormon care stimulează foamea, favorizează retenţia de grăsime şi reduce consumul de energie.

Cercetătorii spun că o persoană care doarme 7 ore pe noapte arde 2.500 de kilocalorii în timpul zilei. În urma studiilor realizate s-a constatat că subiecţii care au dormit o oră în plus pe noapte au ars cu 147 de kilocalorii mai multe, decât cele care dormeau 7 ore pe noapte.

Un somn de calitate „topeşte” kilogramele în plus

Nu numai durata somnului este importantă atunci când vrem să slăbim, ci şi calitatea sa. Somnul scurt şi de proastă calitate contribuie la apariţia bolilor cronice şi conduce la luarea în greutate, diabet şi moarte prematură.

Pentru a afla care este ora potrivită la care trebuie să te culci, mai ales atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus, trebuie să urmezi trei paşi simpli:

● Vezi care este ora obişnuită la care te trezeşti,

● Dă ceasul înapoi cu 7 ore şi jumătate,

● Setează alarma în aşa fel încât să îţi indice ora de mers la somn.

De exemplu, dacă în mod normal te trezeşti la 7:30, ora ta de mers la culcare trebuie sa fie cel târziu 00:00. Potrivit specialiştilor, o persoană trebuie să doarmă în medie cel puţin 5 cicluri a câte 90 de minute de somn profund sau mai exact 450 de minute pe noapte.

Ardeiul iute, ingredientul secret pentru un somn perfect

Conform unui studiu realizat în Australia, la Universitatea din Tasmania, mâncarea condimentată poate să te ajute să dormi mai bine şi să îţi aducă un plus de energie pentru a doua zi.

Cercetătorii australieni au descoperit că poţi adormi mult mai uşor atunci când condimentezi mâncarea cu ardei iute. Rezultatele studiului au arătat că persoanele care au mâncat condimentat cu chilli au raportat cu aproximativ 30% mai multă energie în timpul zilei, chiar dacă durata somnului le era redusă cu 20 de minute.

Capsaicina îţi controlează ciclurile de somn

Atunci când introduci în dietă chilli, capsaicina, substanţa responsabilă de iuţimea ardeilor, are efecte benefice asupra calităţii somnului. Aceasta acţionează asupra senzorilor din creier şi controlează ciclurile de somn. Combinând efectele capsaicinei cu o dietă echilibrată, exerciţiu fizic şi un somn profund de 8 ore vei accelera procesul de slăbire, iar rezultatele nu vor întârzia să apară, conchid savanţii.

Sursa: gandu.info

CUM A SLABIT OZANA BURABANCEA

CURA DE SLABIRE

OZANA BARABANCEA A SLABIT URMAND O DIETA PERSONALIZATA


Soprana Ozana Barabancea este la cură de slăbire de aproximativ şase luni. În primele două luni de dietă a slăbit 23 de kilograme. „Kilogramele pe care nu le mai deţin, în prezent, sunt de ordinul zecilor. Era un surplus pe care de la un moment dat încolo am început să îl resimt”, a declarat pentru gândul cântăreaţa. Aceasta a precizat că nu şi-a propus să slăbească un număr anume de kilograme. „Mă voi opri acolo unde consider că acest drum s-a finalizat şi s-a transformat într-un regim de viaţă”, a punctat artista.

A slăbit cu ajutorul unui regim recomandat de un medic nutriţionist

Pentru a scăpa de surplusul de kilograme, Ozana Barabancea a apelat la mai multe cure de slăbire, de-a lungul timpului, dar niciuna nu au avut rezultatul dorit. Astfel, cântăreaţa a decis să apeleze la ajutorul unui medic nutriţionist, dr. Silvia Ifrim, de la Spitalul Colentina, care i-a recomandat un regim personalizat. „Ideea unui regim general valabil pentru slăbit, idee pe care o văd afişată pe foarte multe canale, nu există. Aşa că, indiferent de numele dietei sau de persoana de notorietate ‚lipită’ de o cură sau alta, refuzaţi-le. Un regim alimentar sănătos poate fi personalizat doar de un doctor nutritionist”, a ţinut să sublinieze cântăreaţa.

Aceasta a spus că înainte ca medicul să îi recomande vreo dietă, a trebuit să facă un set de analize, pentru a se vedea dacă kilogramele în plus i-au afectat starea de sănătate. Rezultatele obţinute au arătat că Ozana Barabancea nu are nicio problemă de sănătate. „Nu puteam urma un regim auto-impus dacă analizele nu îmi ieşeau bine sau nu erau în parametri uzuali”, a menţionat artista.

Regimul pe care soprana îl urmează este unul echilibrat. Mănâncă des şi a eliminat dulciurile din dieta zilnică.

Nu mănâncă pâine şi bea multă apă

Pentru ca dieta de slăbire să aibă rezultatele dorite, soprana a trebuit să îşi schimbe şi un pic obiceiurile cotidiene. „Nu mănânc pâine, nu beau sucuri acidulate şi nu mai mănânc alimente sintetice, nu neapărat pentru că aş urma această cură, ci pentru simplul fapt că cele enumerate pot fi catalogate drept otravă pentru şobolani. Pentru ca dieta să aibă rezultat nu mănânc nimic după ora 19 şi beau foarte multă apă”, a spus cântăreaţa.

Sportul o va ajuta să îşi tonifice corpul

Deocamdată, Ozana Barabancea nu face sport. „În momentul de faţă consum un numar mic de calorii, fapt ce nu-mi permite practicarea vreunui sport. În plus, antrenamentul sportiv provoacă în organism nevoia de glucide, de zaharuri - elemente ce-mi sunt interzise. Deci, la acest nivel regimul este doar alimentar. Fireşte, odată stabilizată greutatea, deci imaginea de ansamblu, ceea ce a rămas din corpul meu trebuie tonifiat prin şedinţe intensive. La acest punct, voi angaja, din nou, un specialist. Ce constat, apropo de acest aspect, este eroarea făcută de mare parte a femeilor ce încearcă să slabească urmând cure de slăbire prin înfometare în timp ce fac sport. Dereglarile, mai ales de ordin fiziologic, sunt uneori ireparabile în cazul urmării unei astfel de cure slăbire”, a spus artista.

A înlocuit dulcele cu surse proteice

Adoptarea acestei diete nu a fost un lucru uşor pentru soprană. Aceasta recunoaşte că a avut şi momente grele, peste care a trecut. „Am avut momente în care organismul meu simţea nevoia de dulce. În speţă, efortul vocal susţinut, mai ales la momentul recitalurilor, se sprijină pe energia furnizată din surse glucidice. Am încercat pe cât posibil să înlocuiesc sursa de dulce cu una proteică. Şi a funcţionat. Evident, au fost şi momente de sevraj sau de derapaj de la linia regimului urmat, dar nu s-a pus nici un moment problema înfometării”, a mărturisit Ozana Barabancea.

Cum s-a schimbat viata sopranei de când a slăbit

Ozana Barabancea spune că regimul alimentar recomandat de medicul nutriţionist nu îl consideră o simplă cură de slăbire, ci “o stare de normalitate”.  “Obiceiurile alimentare sau de viaţă urmate de mine, altele decât cele din această perioadă nu îmi mai par greşite, ci de-a dreptul anormale. Viaţa se schimbă odată cu atingerea acestei stări de normalitate: funcţiile vitale le resimt mult schimbate în bine, aerul are alt gust, hainele cad altfel, dimineţile sunt mai frumoase şi mai limpezi”, a mărturisit artista.

Pe tot parcursul curei de slăbire cântăreaţa precizează că a fost susţinută de foarte multe persoane, cunoscuţi, dar şi necunoscuţi. “Toţi m-au încurajat: începând cu cel ce mi-e partener de viaţă, copiii mei, colegi. Ce nu pot să uit este multitudinea de mesaje venite pe mail, prin intermediul telefonului sau SMS-ului, al mesajelor de pe reţelele de socializare în care oamenii şi-au exprimat admiraţia. Asta, printre altele, mi-a dat tăria să continui”, a conchis Ozana Barabancea.

Sursa: gandul.info

duminică, 14 aprilie 2013

REGIMUL GESTA

CURA DE SLABIRE

REGIMUL GESTA

Pierdeti 2 kilograme in 2 zile - Metoda vedetelor de la Hollywood - Madeleine Gesta, dieteticiana vedetelor americane, va propune un regim de slabit bazat pe alimente energetice.. Profitati de un week-end pentru a-l incerca. Virtutile regimului Gesta. In zilele...
Retete Celebre De Slabit

Virtutile regimului Gesta

In zilele noastre se mananca prea mult si prost. Pornind de la aceasta realitate, Madeleine Gesta, o fosta infirmiera dintr-un laborator nutritionist, si-a propus sa realizeze o dieta profilata in mod special pe personalitatile din lumea spectacolului. De ce tocmai ele? Pentru ca profesia le constrange mai mult decat pe altii sa scape de kilograme, sa se dezintoxice (de tutun si alcool), sa-si imbunatateasca performantele fizice (poate in vederea unui viitor spectacol) sau sa reintre in propria piele, dupa ce au lucrat luni de zile la filme in care au interpretat personaje cu alt regim de viata decat al lor.
Spre deosebire de regimul clasic, regimul Gesta se bazeaza pe alimente bogate in proteine, calciu si vitamine, deci foarte energetice si placute la gust.

2 zile pentru a scapa de toxine

Sambata

Cand va treziti

Beti cu inghitituri mici 1/2 l de apa, preferabil in pozitie culcata, aceasta favorizand eliminarea toxinelor.
Peste 30 de minute, beti un suc de grapefruit (bogat in vitamina C si potasiu), iar peste alte 15 minute, 1/4 l lapte degresat, in care amestecati o lingurita de cacao si una de miere (diluate in prealabil in putin lapte rece).

In cursul diminetii

Beti 1 l de apa, in doua reprize, din jumatate in jumatate de ora.

La pranz

200 g peste slab, fiert in aburi sau preparat la cuptor. Il asezonati cu putina zeama de lamaie si cateva picaturi de ulei de masline.
200 g carne alba (pui) sau 150 g carne de vaca, servite cu o garnitura de legume fierte (300 g).

Peste 2 ore

Un iaurt cu o lingurita de miere (la sfarsitul digestiei, iaurtul stimuleaza tranzitul intestinal).

Gustarea de dupa-amiaza

Un hidromel, adica o lamaie stoarsa intr-un sfert de litru de apa, la care se adauga o lingurita de miere (energia mierii si a lamaii dinamizeaza, dar nu excita, deci nu va impiedica sa dormiti seara).

Cina

Lasati sa fiarba timp de 20 de minute intr-un litru si jumatate de apa fara sare (sarea retine apa din organism) 1 kg de praz (diuretic), 500 g morcovi (contin vitamina A), 500 g rosii (bogate in potasiu si alte minerale), cateva tulpini de telina (pentru gust) si un varf de cutit de cimbru (dezintoxicant).
Beti trei boluri de zeama - cate unul din 10 in 10 minute, apoi mancati trei boluri de legume fierte - cate unul din 20 in 20 de minute. Inainte de a consuma legumele, asezonati-le cu sos vinegreta (1 lingurita de mustar, 2 linguri de ulei de masline, zeama de lamaie sau otet, piper si ierburi dupa gust) sau pur si simplu cu 2 linguri de ulei de masline (indispensabil pentru lipide). Incepeti sa beti zeama pe la ora 19, pentru ca nevoia de urina sa nu va perturbe somnul.

La culcare

Un iaurt cu o lingurita de miere (calciul se absoarbe cel mai bine noaptea).

Duminica

Cand va treziti, si in continuare, in urmatoarele 5 ore

Beti din jumatate in jumatate de ora cate 1/4 l din urmatoarele lichide:
1,5 l apa, sucul de la 2 grapefruit-uri stoarse, 1 cana de cacao cu miere, 1/2 l de supa (gatita cu o zi inainte).
Odihniti-va cat mai mult sau, si mai bine, sculati-va doar ca sa mancati si sa beti.

Dupa-amiaza

Un iaurt cu miere si peste 1-2 ore un hidromel, deci o lamaie stoarsa intr-un sfert de litru de apa, la care adaugati o lingurita de miere.

Cina

200 g peste fiert in aburi sau pregatit la cuptor si un bol cu legumele din supa, stropite cu putin ulei sau cu sos vinegreta.

La culcare

Un iaurt cu o lingurita de miere.

O zi pentru calcifiere

Luni

Cand va treziti

Beti 1/2 l de apa. Peste 30 de minute, un suc de grapefruit, iar peste alte 15 minute, o cacao cu miere.

La pranz

Lactate, adica 250 g branza de vaci amestecata cu un iaurt intreg si cu 2 lingurite de miere.
Puteti s-o combinati - dupa gust - cu 125 g de zmeura sau capsuni crude, cu ierburi, cu o lingurita de ciocolata sau cafea.

Dupa-amiaza

Doua mere mijlocii facute compot sau un fruct uscat (caisa, pruna...). Repetati consumul din doua in doua ore, pana cand urmeaza hidromelul (intre orele 17-19).

Cina

200 g carne alba si 300 g legume fierte, asezonate cu ulei de masline sau cu sos vinegreta.

La culcare

Un iaurt cu miere.


Daca tineti acest regim cu exactitate, in mod normal ar trebui sa pierdeti cel putin intre 2-3 kg pe saptamana.
Un nou week-end de eliminare, urmat de o masa cu lactate luni la pranz, va duce la pierderea altor 2 kg. Pe urma, consumand in continuare alimente zilnice indispensabile (apa, suc de portocale sau de grapefruit, cacao cu miere, hidromel, mesele cu lactate si doua iaurturi), puteti reintroduce progresiv alimentele eliminate.Rodica Demian

Regulile de aur ale metodei Gesta

- Luati trei mese pe zi. Puneti in functiune mecanismul digestiv care permite arderea caloriilor.
- Mestecati bine. Daca alimentul nu este bine mestecat inainte de a intra in esofag, intreagul tub digestiv va avea de suferit.
- Nu depasiti 500 g de hrana la o masa (doua boluri chinezesti pline), altfel stomacul se dilata si incepe el sa comande.
- Respectati la fiecare masa legea celor "421": 4 glucide - 1 leguma cruda, 1 leguma fiarta, 1 portie de zaharuri lente (paine, fainoase), 1 portie de zaharuri naturale (miere), 2 proteine - 1 portie de carne, cereale sau peste; 1 portie de produse lactate; 1 lipida - grasimi animale sau vegetale.
- Beti inainte de masa de pranz (apa circula mai bine in organism dimineata) si niciodata in timpul meselor.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

MOTIVE PENTRU CARE NU SLABESTI

CURA DE SLABIRE

LISTA MOTIVELOR PENTRU CARE NU SLABESTI, DESI ESTI LA CURA


Ai încercat diete peste diete, ţi-ai făcut abonament la sala de fitness, ai apelat chiar şi la sfatul unui medic nutriţionist şi cu toate acestea acul cântarului nu arată că ai avea mai puţine kilograme. Medicii nutriţionişti spun că există o serie de motive pentru care nu slăbeşti deşi eşti la cură.

Daily Mail a publicat şase factori din cauza cărora nu reuşeşti să scapi de kilogramele în plus.

● Sari peste micul dejun. Prima masă a zilei este esenţială, mai ales atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus. Specialiştii spun că persoanele care mănâncă de dimineaţă mănâncă mai puţin pe parcursul zilei. De asemenea, micul dejun asigură senzaţia de saţietate pe o perioadă de timp mai mică. Acest lucru a fost demonstrat şi de oamenii de ştiinţă de la Colegiul din Londra, care au constatat că persoanele care nu mănâncă de dimineaţă slăbesc mult mai greu decât cele care servesc micul dejun.

● Te răsfeţi în weekend. Atunci când eşti la dietă, regulile curei de slăbire trebuie respectate atât în timpul săptămânii, cât şi în weekend, mai ales dacă doreşti să obţii rezultatele mult visate. „În timpul săptămânii te abţii de la carbohidraţi, renunţi la dulciuri şi alte alimente interzise de regim, iar în weekend te răsfeţi cu o felie de tort. Acest răsfăţ îţi anulează toate eforturile făcute”, a precizat nutriţionista Zoe Harcombe, autoarea cărţii „De ce te îngraşi?”. Astfel, dacă doreşti să slăbeşti nutriţioniştii recomandă să urmezi cu sfinţenie sfaturile regimului pe care îl ţii.

● Nu bei ce trebuie. Cei mai mulţi dintre noi avem impresia că o cură de slăbire presupune reguli doar în privinţa alimentelor. Total greşit, afirmă medicii care spun că persoanele care ţin cură de slăbire trebuie să bea băuturi care au un conţinut caloric scăzut. Apa este ideală, deoarece are un conţinut caloric zero, dar într-un regim mai sunt acceptate şi ceaiurile, cafeaua, limonada, atâta timp cât nu sunt îndulcite cu zahăr. Mierea poate reprezenta un îndulcitor ideal atunci când urmaţi o cură. Laptele poate să mai taie din tăria cafelei, mai spus nutriţioniştii. Băuturile carbogazoase şi alcoolul sunt contraindicate în timpul regimului. Acestea au un conţinut ridicat de kilocalorii. O băutură carbogazoasă poate avea în jur de 42 de kilocalorii la 100 de grame, în timp ce alcoolul are 7 kilocalorii pe gram.

● Abuzezi de alimentele considerate sănătoase. Mergi pe ideea că tot ce este sănătos nu are cum să îţi dăuneze, astfel că nu acorzi prea mare atenţie cantităţii pe care o mănânci. Medicii spun că densitatea calorică nu are nicio legătură cu calitatea unui aliment. De exemplu, nucile sunt considerate printre cele mai sănătoase alimente, în realitate acestea conţin foarte multe calorii, mai exact peste 600 de kilocalorii la suta de grame. Nutriţioniştii spun că într-o cură de slăbire este important atât calitatea cât şi densitatea unui alimente.

● Ai eliminat din dietă tot ce conţine grăsimi. Nutriţioniştii spun că grăsimile sunt nutrienţi indispensabili chiar şi în cazul unei cure de slăbire. Astfel, pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară este recomandat ca 30% din dieta zilnică să conţină grăsimi. Atenţie însă, există două categorii de grăsimi: „bune” şi „rele”. Alimentele semipreparate sau de la fast food abundă în grăsimi „rele”. Atunci când urmaţi un regim pentru a scăpa de kilogramele în plus optaţi pentru alimente precum peştele, nucile, seminţele şi avocado. Aceste alimente nu doar asigură organismului grăsimi „bune”, ci sunt şi o sursă bogată de vitamina A, C,  D, E şi K.

● Eşti în permanenţă la cură. Nutriţioniştii avertizează că persoanele care urmează dietă peste dietă nu doar că nu vor scăpa de kilogramele în plus, ci îşi vor pune şi sănătatea în pericol. Medicii spun că persoanele care sunt mereu la cură îşi dau peste cap metabolismul.

DIETA RAW-VEGAN

CURA DE SLABIRE

REGIMUL RAW-VEGAN


O noua „moda” nutritionala a cuprins Romania. Este vorba de alimentatia raw-vegan, concept deloc nou, care se bazeaza pe consumul exclusiv de alimente de origine vegetala, pregatite fara un tratament termic prealabil. Adeptii spun ca aceasta alimentatie este sanatoasa si ca te face sa te simti bine. Eventual, si sa traiesti mai mult.

Inamicii spun ca este o dieta dezechilibrata, care nu aduce decat probleme organismului uman, obisnuit de cand Prometeu ne-a adus focul, sa consume hrana ce a suferit macar un minimum tratament termic. In articolul de fata nu vreau insa sa dezbat argumentele pro si contra, ci doresc sa prezint dieta respectiva ca pe o dieta adecvata recapatarii siluetei.

Cele mai multe alimente din aceasta dieta au o densitate calorica foarte mica si un indice caloric redus, ceea ce le face candidate de baza pentru cura de slabire. Dieta raw se bazeaza pe legume si fructe proaspete, pe diferite tipuri de nuci (nucile autohtone, macadamia, fistic, alune de pamant migdale etc.) consumate ca atare sau sub forma de „lapte”, pe cereale si leguminoase incoltite (germinate), pe grasimi vegetale presate la rece (uleiul de masline, de exemplu).

Mananci si slabesti
Nu este o dieta usor de tinut, dar este foarte eficienta daca ti-ai propus sa dai jos cateva kilograme in plus. De ce o recomand? Deoarece forma in care toate aceste alimente introduc nutrienti in organism este forma bruta, cruda, proteinele, lipidele si glucidele fiindu-ti furnizate alaturi de o foarte mare cantitate de fibre. Fibrele in cauza sunt foarte greu sau, cel mai adesea, imposibil de digerat de catre om. In aceste conditii, prezenta fibrelor pune tubul digestiv in fata unei probleme foarte mari: desi alimentele au nutrienti energogeni, acestia nu pot fi separati si prelucrati, coeficientul lor de utilizare digestiva fiind minim. Pe scurt: mananci dar nu retii. In plus, fibrele amintite ofera o senzatie de satietate datorita volumului mare pe care il ocupa, indepartand foamea, inamicul numarul unu al dietelor. Suna bine, nu-i asa?

Nu uita, orice aliment copt, prajit, fiert, sotat sau chiar tratat la cuptorul cu microunde este interzis. Metodele gastrotehnice acceptate sunt germinarea, umezirea, extragerea sucurilor, usacrea si deshidratarea, macinarea. Poti sa folosesti cu succes un aparat de deshidratare al legumelor si fructelor, care sa le confere acestora o alta textura si sa le confere o palatabilitate diferita. De asemenea, iti este strict necesar un blender.

Paine in stilul raw-vegan
Uscarea iti da posibilitatea sa iti prepari paine. Da, ai voie chiar si paine, desi esti la cura! In magazinele speciale o poti gasi de-a gata, dar este cu mult mai ieftin sa ti-o prepari singura: lasi boabele de grau la germinat, apoi le maruntesti in blender, impreuna cu apa si cateva legume, dupa care lasi aluatul astfel obtinut la uscat peste noapte. Exista o mie si una de adaosuri nutritive, dar si gustoase: seminte de in macinate, morcov ras, seminte de floarea-soarelui sau dovleac, migdale macinate, bucatele mici de masline. Si pentru ca nu folosesti drojdie, poti face painea din boabe de ovaz germinate, care au marele avantaj de a fi sursele unor fibre cu actiune sanogenetica exceptionala.

O recomandare valabila in orice cura de slabire este aceea de a evita pe cat posibil produsele gata preparate. Da, exista si produse raw vegan gata preparate, care au insa de cele mai multe ori un continut mare de grasime, sare, carbohidrati. Mai mult, faptul ca iti prepari totul te va face acorzi mai multa atentie la ce mananci, inclusiv din punct de vedere al cantitatilor.

Concret, ce ai de facut:
- Pentru a-ti obisnui organismul cu dieta raw vegan incepe prin a renunta timp de doua saptamani complet la alimentele de origine animala.
- In urmatoarea saptamana introdu o masa raw vegan pe zi.
- In a patra saptamana mananca doua mese netratate termic in fiecare zi.
- In a cincea renunta complet la pranzul fiert sau copt.
- Pentru ca esti la cura, axeaza-te pe produsele raw hipocalorice: zarzavaturi verzi, ardei grasi, morcovi, conopida, vinete, rosii, dovlecei, castraveti, ridichi.
- Satisface-ti pofta de dulce cu fructe: mere, caise, banane, fructe de padure, piersici si pere.
- Consuma portii bine controlate din alimentele raw hipercalorice: nuci, alune, arahide, fructe deshidratate (smochine, curmale indeosebi), nuca de cocos si lapte de cocos, uleiuri presate la rece, cereale germinate, avocado.
- Si, evident, ca in orice dieta, ai grija sa consumi mai putine calorii decat arzi in fiecare zi.

Cu certitudine dieta raw te poate ajuta sa slabesti. Dupa ce ti-ai atins scopul, insa, iti recomand sa te opresti, pentru ca aceasta dieta poate pune riscuri serioase pentru sanatate, fiind deficitara in nutrienti importanti. Daca insa te-ai indragostit de mancarea raw si nu vrei sa renunti la acest stil, iti recomand sa te adresezi unui nutritionist, care sa iti explice cum poti compensa deficientele dietei respective, fie prin intermediul suplimentelor mineralo-vitaminice (obligatorii daca tii dieta mai mult de 6 luni), fie prin reintroducerea unor produse la care renuntasei anterior.

DIETA BIGGEST LOSER

CURA DE SLABIRE

DIETA BIGGEST LOSER


Jillian Michaels este faimoasa antrenoare din show-ul de slabit american „The Biggest Loser” si a ajutat mii de oameni sa slabeasca, atat prin intermediul emisiunii, cat si datorita cartilor si programelor de antrenament pe care le-a scos pe piata. In 2013, antrenoarea a publicat o noua carte cu un plan de slabit practic si clar, potrivit pentru oricine vrea sa slabeasca sanatos.

Chiar daca si-a propus sa nu mai publice nicio alta carte de slabit, Jillian Michaels a realizat ca oamenii au nevoie de un plan simplu si usor de pus in aplicare. Asa a luat nastere cartea „Slab pentru toata viata”, ce contine trucuri simple pentru a slabi si a nu te mai ingrasa niciodata. Jillian Michaels sustine ca a dorit sa faca slabitul accesibil pentru toata lumea si tot ce trebuie sa faci este sa uiti de toate obstacolele, sa aplici sfaturile si sa obtii rezultatele pe care le vrei. Esti pregatit sa slabesti?

Un corp frumos, pe viata

Primul si cel mai important sfat de care trebuie sa tii cont este sa eviti dietele monotone, care iti dezechilibreaza metabolismul si transforma slabitul intr-o adevarata corvoada. „Mi-am folosit toata experienta ca sa construiesc un plan simplu care se potriveste cu stilul de viata al oricarei persoane si care intuieste fiecare dilema legata de slabit, de la costuri si faze de platou pana la foame si pofte culinare”, mentioneaza Jillian Michaels.

Invitata in emisiunea lui Doctor Oz, Jillian Michaels a recomandat spectatorilor sa-si lege o funda in partea de sus a abdomenului, astfel incat sa le fie mai usor sa-si dea seama cand sa se opreasca din mancat.

Regulile de baza pe care trebuie sa le urmezi sunt:

1. Consuma cat mai multe alimente proaspete, organice, neprocesate. Stim ca este greu, de aceea antrenoarea iti permite ca meniul tau zilnic sa fie compus din 80% alimente sanatoase si dietetice, iar 20% alimente care iti plac. In felul asta, nu vei simti dorul mancarii care chiar iti place.

2. Fa sport in fiecare zi sau, cel putin, de 4-6 ori pe saptamana. Jillian Michaels iti recomanda antrenamentele de tip circuit cu intensitate crescuta, o combinatie de exercitii cardio si de forta. Acest tip de antrenament te ajuta sa arzi calorii in timp ce faci sport, dar si dupa, iar daca incorporezi in rutina ta zilnica si exercitii de forta, iti accelerezi metabolismul.

3. Adapteaza-ti meniul astfel incat sa mananci sanatos si cand nu esti acasa – in oras sau in vacanta. Invata sa alegi tot ce e mai bun pentru tine din meniul restaurantelor si concentreaza-te asupra alimentelor de baza: legume, cereale si proteine.

4. Gestioneaza-ti nivelul de stres si odihneste-te suficient. Conform antrenoarei, somnul este piatra de temelie in slabire si in mentinerea unei siluete frumoase, din cauza impactului pe care il are asupra hormonilor ce controleaza arderea si depozitarea grasimilor. Cu cat este mai echilibrat sistemul tau hormonal, cu atat mai bine vei reusi sa iti gestionezi greutatea. Opt ore de somn in fiecare noapte sunt esentiale pentru slabit si pentru o stare generala buna!

5. Creeaza-ti singur un plan de viata, nu doar de slabit, pe baza acestor recomandari. Uita de diete! Astfel, vei reusi sa slabesti si sa nu te mai ingrasi niciodata.

Alimente recomandate: iaurt degresat bio, branza degresata bio, oua organice, peste salbatic, pui organic, vita hranita cu iarba, carne de porc bio, fulgi de ovaz, quinoa, paine integrala, hummus, fasole neagra, unt de migdale, nuci, mere, fructe de padure, rosii, spanac, ciuperci, salata verde, varza de Bruxelles, cartofi dulci, ulei de masline, cafea, ceai.

Pe baza alimentelor de mai sus, antrenoarea iti recomanda sa iti creezi singur meniul de fiecare zi, astfel incat sa mananci ce iti place, la orele convenabile pentru tine. Este important sa pregatesti alimentele intr-un mod dietetic – fara prajeli in exces, ci este mai bine sa le gatesti pe gratar, la aburi, la cuptor sau sa le fierbi.

Exemplu de meniu pentru o zi

Mic dejun: iaurt grecesc degresat cu fructe proaspete; o ceasca de cafea

Pranz: burger organic de vita cu o chifla din faina integrala; salata verde

Gustare: hummus cu betisoare din legume crude

Cina: fasii de piept de pui la gratar cu garnitura de fasole neagra

TRUCURI ALIMENTARE PENTRU SLABIRE

CURA DE SLABIRE

TRUCURI ALIMENTARE DE SLABIRE


De multe ducem lipsa, insa nu si de idei pentru diete de slabire. Orice revista ai deschide este apoape imposibil sa nu descoperi un regim “extraordinar”, cu ajutorul caruia slabesti zeci de kilograme doar in cateva zile. Am inceput sa deschid cu teama chiar si revistele despre masini… daca la pagina 42 gasesc un regim de slabire?

Oricum am da-o, pana la urma cheia scaderii in greutate consta in manipularea aportului caloric.

Aceasta se bazeaza pe prima lege a termodinamicii; aduci in organism mai putine calorii decat consumi prin efort fizic, rezultatul este scaderea in greutate.

Totusi problema nu este chiar atat de simpla, fiindca nu toate caloriile sunt “egale”, pentru simplul fapt ca diferitele tipuri de alimente au efecte diferite in organism. Am sa aduc in discutie cateva probleme de care trebuie sa tineti cont atunci cand va alcatuiti regimul alimentar.

Inlocuiti grasimile saturate cu grasimi nesaturate.

Grasimile saturate (care se gasesc in principal in carne si produse de origine animala) au o multime de efecte negative asupra corpului nostru. Nu numai ca acestea cresc riscul aparitiei cancerului si bolilor cardiace, dar sunt depozitate la nivelul celulelor de unde sunt foarte greu mobilizate pentru a fi consumate ca substrat energetic.

Grasimile nesaturate au din fericire efectul contrar. Ele mentin celulele active din punct de vedere metabolic si accelereaza procesele de ardere. Un tip anume de lipide nesaturate, cele numite acizi grasi omega 3 (care se gasesc in nuci, soia, somon si sardine) sunt in mod particular benefice pentru motivele enumerate anterior.

De aceea este bine pentru sanatatea voastra sa evitati alimentele grase, in special carnea si sa optati pentru produse dietetice. In plus, consumati alimente considerate surse bogate de acizi grasi omega 3.
Cresteti aportul de fibre.

Fibrele reprezinta unii dintre cei mai importanti nutrienti atunci cand vine vorba de scadere in greutate, datorita unor efecte pe care le vom discuta in continuare. In primul rand induc starea de satietate. Cu numai 14 grame de fibre veti obtine o reducere cu 10% a aportului energetic. Mai mult, fibrele formeaza un fel de gel in intestin care inglobeaza nutrientii pe care ii elimina fara a fi absorbiti.

S-a aratat ca prin simpla dublare a cantitatii de fibre din dieta voastra veti reduce aportul caloric zilnic cu mai mult de 100 kcal! Eu cred ca este un aspect ce nu ar trebui neglijat. Obiectivul vostru ar trebui sa fie consumarea zilnica a 30 grame de fibre pe zi provenind din alimente bogare in fibre, cum ar fi produse din cereale integrale, legume si fructe.

Daca din diverse motive nu puteti consuma atat de multe cereale, fructe si legume, atunci ar trebui sa recurgeti la un supliment nutritiv bogat in fibre.

Mentineti un aport optim de proteine.


Sunt convins ca stiti faptul ca in timpul unui regim de slabire organismul consuma nu numai lipidele, dar si structurile proteice, cum ar fi proteinele din tesutul muscular. Muschii sunt structuri active metabolic, de aceea este foarte important sa fie protejati de la distrugere.     Pierderea masei musculare va conduce la o incetinire a metabolismului si in cele din urma se ajunge la un platou in procesul de scadere in greutate. Pentru a contracara acest fenomen nedorit este nevoie sa mentineti un aport zilnic de proteine de minim 1,2-1,5 grame.

Consumati alimente ce contin cabohidrati complecsi.

Alimentele foarte procesate, ce contin mai ales glucide simple reprezinta o problema pentru organism, deoarece cresc brusc nivelele plasmatice de insulina, fara a aduce un aport optim de nutrienti. Asemenea alimente ar trebui evitate, cu atat mai mult in timpul unui regim de slabire.

Orientati-va catre fructe si legume, in special cele verzi, crude. In ceea ce priveste cerealele, orientati-va catre produse de panificatie integrale, adica cele care folosesc cerealele fara a elimina o parte din ele (painea alba este un exemplu negativ in acest sens).

Carbohidratii complecsi au marele avantaj ca permit eliberarea glucozei in sange intr-o maniera controlata, ceea ce mentine stabil nivelul insulinei si astfel potentialul aparitiei depozitelor adipoase este mult redus.

Cresteti frecventa meselor.

Una dintre cele mai grave greseli pe care puteti sa o faceti intr-o cura de slabire este sa sariti peste unele mese. Atunci cand exista perioade lungi de timp intre doua mese, in organism se inregistreaza modificari hormonale prin care se semnalizeaza foamea si se reduce rata metabolica.

Strategia cea mai eficienta este sa evitati aceste perioade si sa va impartiti alimentele pe o zi in mai multe mese. In acest fel veti oferi in mod constant organismului surse de energie si veti evita raspunsul metabolic la infometare.

CURA CU SUCURI DIN FRUCTE

CURA DE SLABIRE

CURA DE SLABIRE CU FRUCTE


Scopurile sale sunt deopotriva vitaminizarea si tonifierea organismului, dar si spalarea de toxine si reintinerirea sa. Este o cura in urma careia veti da jos cel putin doua-trei kilograme (iar in cazul in care o tineti mai sever, chiar mai multe), dar senzatia de usurime si intinerire care va aparea dupa aceea va va da impresia ca v-ati despovarat de o greutate cu mult mai mare. Iata pe scurt cele 3 reguli ale curei cu sucuri de fructe:
         1. Se consuma zilnic cel putin un litru si jumatate de suc din fructul sau combinatia de fructe alese. Sucul se prepara casnic, cu ajutorul unui storcator electric cu centrifuga sau cu ajutorul unui teasc asemanator celui pentru obtinerea vinurilor. Intotdeauna, sucul se bea inainte de masa cu 20 de minute, asa incat efectul sau sa nu fie influentat de alte alimente.
         2. Durata curei este de minimum 7 zile, putand fi prelungita pana la o luna. Este bine ca sucurile sa fie preparate in aceeasi zi in care sunt baute si sa nu fie pastrate nici chiar la frigider mai mult de cateva ore, fiindca substantele active din ele isi schimba compozitia.
         3. Hrana pe timpul curei va fi cat mai pura posibil, eliminand complet carnea, zaharul, margarina, alimentele cu aditivi alimentari. Pentru persoanele care urmaresc sa slabeasca sau vor sa obtina o dezintoxicare mai puternica, se recomanda ca alimentatia in afara sucurilor sa fie compusa predominant din cruditati. Intr-o varianta mai dura, dar foarte eficienta in vindecarea bolilor, se recomanda consumarea exclusiva a sucurilor, fara nici un fel de alt aliment, vreme de cateva zile. Cu aceasta ultima metoda pot fi vindecate spectaculos boli cum ar fi cea canceroasa, tumorile benigne, alergiile severe, chisturile ovariene, reumatismul cronic degenerativ, psoriazisul, tromboflebita etc.
 
Sucul de mere
Este un adevarat rege in acest domeniu, el fiind suport pentru majoritatea sucurilor de fructe si a combinatiilor lor. Lipsit de aciditate, sucul de mere este printre putinele sucuri de fructe ce pot fi amestecate cu sucurile de legume (care sunt alcaline). El este un tonic al sistemului nervos si muscular, fiind considerat un excelent reintineritor al tesuturilor. Stimuleaza digestia, iar atunci cand este mai acrisor, invioreaza apetitul. Este protector al stomacului, antiseptic intestinal, stimulent si decongestiv hepatic. Curata sangele, elimina constipatiile usoare, este depurativ. Este indicat in infectiile intestinale, mai ales in colibaciloze, fiind in acelasi timp foarte folositor in bolile de rinichi, in reumatism si guta. Constituie un adevarat medicament de intretinere pentru aparatul cardiovascular: actioneaza favorabil in hipertensiunea arteriala, micsoreaza concentratia de colesterol din sange, previne ateroscleroza si infarctul. Bolnavii cardiaci ar trebui sa faca in fiecare an o cura de 12 zile minimum cu acest suc (care este cu atat mai eficient, cu cat merele sunt mai de curand culese). Este recomandat si in obezitate si sedentarism. Combate cu succes multe din neplacerile pe care le aduce dupa sine varsta inaintata. Are proprietati expectorante si decongestive asupra aparatului respirator, inlesnind eliminarea secretiilor bronsice. Mai este indicat in: astenie fizica si intelectuala, convalescenta, sarcina, anemie, litiaza urinara urica, obezitate.
Frumusete: Sucul de mere ajuta la tonifierea si la mentinerea tineretii si elasticitatii pielii. Se face un masaj general cu suc proaspat de mere, insistand pe zona obrajilor, sanilor, abdomenului.
 
Sucul de pere

O prima calitate care confera acestui suc o valoare deosebita este aceea ca poate intra in toate combinatiile de sucuri de fructe. Spre deosebire de sucul de mere, care este un excelent tonic de dimineata, fiind inviorator, sucul de pere este calmant si usor sedativ, inducand stari de relaxare si fiind un excelent reconfortant de seara. Mai are actiune diuretica si depurativa, favorizand eliminarea acidului uric. Are un efect usor racoritor. Este indicat in demineralizare si anemie, in surmenaj si astenia care apare pe fond de oboseala. Are efecte puternice in reumatismul cronic degenerativ si guta. In tuberculoza si infectiile respiratorii cu stari febrile, actioneaza extrem de favorabil, fiind tonic, usor febrifug si remineralizant. Se pare ca stimuleaza imunitatea nespecifica in zona reno-urinara, fiind recomandat in prevenirea infectiilor urinare recidivante.
Important: impreuna cu sucul de mere (mai ales cele acrisoare), sucul de pere este indicat diabeticilor (cu exceptia sucului extras din soiul de pere BERGAMOTE), fiind util pentru relansarea activitatii pancreasului si pentru stabilizarea glicemiei.
 
Sucul de gutui

Este aperitiv (datorita gustului amarui), fortifiant si astringent. Fiind usor acid, este folositor in tulburari digestive functionale si in insuficienta hepatica. Alaturi de afine, sucul de gutui este un panaceu in infectiile intestinale, precum si in diaree si dizenterie, inclusiv la persoanele cu colon sensibil. Mai este indicat in guturai, afectiuni pulmonare, tuberculoza, lipsa poftei de mancare.
 De retinut: acest suc nu se recomanda persoanelor predispuse la constipatie.
Frumusete: sucul de gutui este un elixir pentru tenul cu pori deschisi si secretie sporita de sebum. Se fac masaje usoare cu suc de gutui si se aplica cataplasme pe obraz cu cojile de gutui bine maruntite.
   
Sucul de prune
Desi este mai putin cunoscut si consumat, acest suc are un gust foarte placut. Este nutritiv si energizant, fiind indicat persoanelor astenice, surmenate. Este un laxativ energic si stimuleaza puternic diureza, fiind indicat intr-o serie de boli produse de intoxicarea lenta, prin alimentatie si stil de viata, a organismului: psoriazis si alte dermatoze grave, reumatism si guta, afectiuni alergice, tumori benigne. Este un pretios dezintoxicant si decongestionant hepatic, fiind indicat in cirozele initiale, in hepatita cronica si acuta, in orice afectiune inflamatorie a ficatului. Asupra copiilor are un efect benefic, fiind recomandat in caz de anemie, tulburari de crestere, constipatie cronica, in caz de intoxicatii alimentare.
De retinut: pentru constipatii rebele, se ia cate un pahar de suc de prune inaintea meselor principale. Si persoanele care sufera de hemoroizi este bine sa faca acest tratament, vreme de cateva saptamani incontinuu.
Frumusete: sucul de prune acrisoare este util pentru ingrijirea tenurilor grase, cu porii dilatati.
   
Sucul de struguri
Naturisti numesc acest suc "laptele vegetal", deoarece calitatile sale nutrivite exceptionale sunt apropiate de cele ale laptelui. Este apreciat ca unul dintre cele mai importante sucuri de fructe. Constituie un stimulent puternic, un remineralizant si un excelent factor de dezintoxicare. Are o valoare calorica importanta, peste 900 de calorii la 1 kg de struguri. Proprietatile sale deosebite il recomanda ca energetic muscular si nervos, antitoxic, depurativ si laxativ. Actioneaza benefic asupra aparatului digestiv, fiind util in dispepsii si atonii gastrointestinale, precum si in hepatite. Fiind un bun diuretic, este un adjuvant pretios in afectiunile rinichilor (nefrita, edeme, litiaza), in reumatism, in guta, in boli de piele. Este indicat in: anemie (mai ales sucul din struguri negri), stari de convalescenta, demineralizare, congestia ficatului si a splinei, hipertensiune, constipatie, enterita, afectiuni cardiovasculare, stari febrile, intoxicatii, dermatoze.
 
Sucul de pepene galben
Este racoritor, aperitiv, diuretic si are valoare calorica foarte scazuta (fiind asadar un remediu exceptional in combaterea obezitatii). Cea mai mare virtute a acestui suc este efectul laxativ, fiind considerat unul dintre cele mai importante laxative vegetale. Este indicat asadar in constipatiile cronice, in colita de putrefactie, precum si in alte afectiuni insotite de blocaje ale tranzitului intestinal: hemoroizi, migrena, dispepsie, hepatita, anumite afectiuni auto-imune.
De retinut: este contraindicat diabeticilor, celor predispusi la enterite si, in general, celor care au tulburari digestive functionale.
  
Suc de afine
 Este unul dintre cele mai puternice sucuri de fructe, avand o mare eficienta terapeutica, chiar si in doze mai mici. Sucul de afine prezinta o culoare inchisa, un gust acrisor-astringent si, atentie, pateaza foarte repede. Se remarca prin calitatile sale cicatrizante si anti-hemoragice, continand si substante care impiedica inmultirea bacteriilor. Este extrem de folositor in infectiile intestinale, enterite, colite, diaree, putrefactii intestinale. Are proprietatea de a cobori nivelul zaharului din sange, fiind un adevarat elixir pentru diabetici. Regleaza scaunele, face sa inceteze fermentatiile intestinale, ajuta la eliminarea gazelor, amelioreaza inflamatiile hemoroidale si restabileste pofta de mancare. Imbunatateste vederea, mai ales cea nocturna. O cura de 2-4 saptamani are efecte spectaculoase in bolile circulatorii, in varice si arterita mai ales. Cu ajutorul acestui suc, se trateaza foarte eficient diabetul, dar si complicatiile sale, mai ales cele vasculare. Important: sucul se consuma foarte proaspat (se obtine prin zdrobirea boabelor, urmata de filtrare prin tifon sau strecuratoare de plastic). Se iau 3-4 linguri de suc, amestecat cu putina apa, inainte de mese.
 
Sucul de catina
Are o culoare extrem de frumoasa, galben-portocalie intensa, si un gust acru-astringent. Este un vitaminizant si remineralizant redutabil. Are efect antiscorbutic puternic, opreste hemoragiile interne, elimina parazitii intestinali, ajuta la refacerea epiteliului renal si intestinal. Este considerat o adevarata polivitamina naturala, foarte util pentru copii, fiind si foarte agreat de acestia, mai ales daca este amestecat cu miere de albine. Printre indicatiile sale, mentionam: cancerul, expunerea la radiatii sau lucrul in mediu radioactiv, hepatita virala si ciroza, psoriazisul si alte boli grave de piele, impotenta hormonala, dereglarile endocrine diverse, intarzierile de dezvoltare.

                           
Cateva precizari importante la cura de sucuri

         - Fructele si legumele destinate prepararii sucurilor sa fie de buna calitate (sa nu fie deshidratate, stricate, intrate in fermentatie etc.) si ajunse la maturitate.
         - Indepartarea oricaror factori nocivi: praf, oua de paraziti, pamant etc. sa se faca prin spalare atenta si indelungata sub jet de apa sau in mai multe ape.
         - La prepararea sucurilor se vor evita vasele de aluminiu.
         - Pastrarea legumelor si fructelor pentru a putea extrage zilnic sucuri proaspete se face tinandu-le in cutia speciala de legume si fructe a frigiderului sau in spatii racoroase, curate si bine aerisite.
         - In ceea ce priveste utilizarea lor, sucurile pot fi consumate ca atare, indulcite cu miere - daca este cazul -, singure sau in combinatii diferite, in functie de scopul propus sau de afectiunea a carei ameliorare sau vindecare se urmareste.
         - "Deseurile" rezultate din prepararea sucurilor nu trebuie neglijate.  Spre exemplu, din resturile aflate in storcator dupa obtinerea sucului de mere, putem face un foarte folositor otet de mere cu miere, daca le punem intr-un borcan si adaugam 20-30 g drojdie de bere proaspata, o lamaie, un pahar de miere de albine, apa de izvor. Lasam sa fermenteze 2-3 saptamani, amestecand mereu, il tragem in alt borcan, mai adaugam putina miere (sau zahar) si-l lasam sa fermenteze in continuare. Dupa 30 de zile, il tragem in sticle.

DETOXIFIERE

DIETE DE DETOXIFIERE

Sfaturi in timpul curei de detoxifiere


Alege cateva exercitii usoare care sa creasca activitatea limfatica in tot organismul, facandu-te sa transpiri si sa mergi mai des la toaleta, incurajand activitatea ficatului si stimuland gustul alimentelor sa fie mai puternic, toate aceste lucruri ajutandu-te sa-ti detoxifici organismul. Oricum, exercitiile lejere sunt cheia deoarece fie ca te plimbi intr-un parc, ca inoti sau ca mergi pe bicicleta, vei simti imediat cum organismul incepe sa se curete de la sine, in timp ce exercitiile care cer mult efort nu fac decat sa te simti si mai rau. S-ar putea sa te simti, din punct de vedere emotional, cand bine, cand rau si de aceea trebuie sa incerci sa nu te mai expui situatiilor stresante.

Daca vei tine seama de urmatoarele sfaturi in timpul dietei de detoxifiere a organismului, vei simti efectele acesteia din plin:

1. Foloseste laptele de soia, un remediu natural care iti va detoxifia ficatul. Doza recomandata in mod normal este de 350 de mg de cate trei ori pe zi timp de cateva saptamani.

2. Bea cel putin 2,5 litri de apa in fiecare zi, fie in stare naturala sau sub forma de ceaiuri, sucuri naturale de fructe sau legume, ceai si cafea decofeinizate si elimina complet bauturile cu continut complet de cofeina. Daca din aceasta cauza vei avea dureri de cap, incearca sa-ti masezi tamplele cu ulei de lavanda sau, daca este posibil, intinde-te pe pat si apeleaza la medicamentul pe care il folosesti de obicei in aceste cazuri deoarece o durere de cap poate fi atat de istovitoare incat aspirina sau paracetamolul sa fie unica solutie buna.

3. Nu consuma deloc bauturi alcoolice.

4. Incearca sa mananci cat mai multe fructe si legume proaspete cu putinta. Gandeste-te cat mai mult la consumul de: salate, legume boabe, sucuri naturale, cartofi prajiti in ulei de calitate cum ar fi cel de masline, alunele, semintele, iaurturi (chiar si cele grase). Cel mai indicat mod de a gati legumele este fierberea si singurii care trebuie evitati sunt cartofii.

5. Alege alimente cu un continut mic de proteine cum ar fi legumele boabe, lintea, ouale, carnea de pui, peste sau carne rosie slaba, dar incearca sa eviti pateurile, placintele, pastele si prajelile, acestea fiind foarte greu de digerat. Deoarece in fermele de animale se folosesc multi hormoni si antibiotice, acestea pot conduce la dezvoltarea unui numar insemnat de toxine in organism. Incearca sa incluzi in dieta de detoxifiere cat mai multe proteine vegetale cum ar fi lintea, fasolea, tofu, soia, alune. Cu cat vom consuma mai multe alimente de genul acesta, cu atat organismul nostru va fi mai sanatos, iar procesul de detoxifiere ne va face sa fim in forma.

6. Cand este vorba de alimentele care contin amidon, decat sa consumi paine, paste, cartofi si cereale, alege mai bine orez (de preferat cel integral), pe care il poti folosi in supe sau sushi.

7. Consuma portii mici de mancare la care poti adauga fructe sau alune si snacks-uri fara sare.

8. Intorcandu-ne la alimentele de baza, incearca sa consumi cat mai putina branza, cumpara iaurt dietetic cu continut de acidophilus sau bifidus si foloseste cat mai putin unt pe feliile de paine (pentru gatit cel mai indicat este uleiul de masline dar nu exagera nici cu acesta).

9. Evita sarea si foloseste pentru condimentare ierburi proaspete, piper, chilli sau zeama de lamaie.

10. Incearca sa te odihnesti cat mai mult cu putinta. Sa fim realisti: cand organismul va incepe sa elimine toxinele, s-ar putea ca totul sa ti se para fara gust si fara culoare pana cand vei beneficia cu adevarat de efectele dietei de detoxifiere care incep sa se observe abia din a doua saptamana. Intre timp, pielea ta s-ar putea sa devina patata si gustul mancarurilor sa te enerveze; in astfel de cazuri incearca sa iei tablete cu acidophilus si sa te calmezi cu ceaiuri de ghimbir, musetel si menta. Alte ceaiuri cu efect detoxifiant sunt cele de papadie, brusture (dar nu cel zaharos folosit la fabricarea bauturilor), chimen dulce si nucsoara. Daca ai probleme cu vezica, incearca ceaiul din frunze de zmeura.
                   

Odata ce te apropii de sfarsitul perioadei de detoxifiere, nu face trecerea de la alimentatia sanatoasa din timpul dietei la cea bogata in proteine si grasimi prea rapid deoarece s-ar putea sa ai greturi. Incearca sa reintroduci alimentele pe care nu le-ai consumat deloc in timpul dietei in cantitati mici, fiind de preferat, insa, sa privesti dieta de detoxifiere bogata in fructe si legume proaspete ca un mod sanatos de a manca si de a trai. Poti folosi metoda 80 la 20 care inseamna ca alimentatia ta zilnica sa fie alcatuita 80% din produse sanatoase si usor de digerat, iar in restul de 20% poti include si genul de mancaruri cu un continut bogat de proteine si grasimi de la care nu te poti abtine, avand grija ca organismul sa nu se simta totusi rau de la acestea.

DIETE CU USTUROI

DIETE DE DETOXIFIERE

Retete miraculoase cu usturoi


De cateva zile la emisiunea "Se intampla acum" (OTV), ne este prezentata o reteta  tibetana veche si miraculoasa cu usturoi. Intrucat am gasit si alte retete asemanatoare (una prezentata de Evenimentul regional al Moldovei iar alte doua, recomandate de celebra Djuna) am considerat necesar sa le adaug la aceasta postare. Sper sa nu creeze confuzie si sa alegeti reteta potrivita.

 Reteta 1

Aceasta reteta a unui farmacist antic a fost gasita in 1972 intr-o manastire budista din Muntii Tibetului.


Mod de preparare:


Intr-un borcan de sticla se pun 350 grame de usturoi zdrobit peste care se toarna 220-250 de grame alcool de 95-96°, rom sau tarie. Borcanul se inchide ermetic si se pune in frigider timp de 10 zile. In cea de-a 11-a zi se filtreaza totul cu o strecuratoare foarte fina sau cu tifon. Lichidul obtinut se toarna in acelasi borcan si se pune inca 2 zile in frigider. Dupa aceasta perioada remediul este gata pentru tratament (picaturile se pot lua cu putin lapte sau apa inainte de a incepe sa mancam), dupa cum urmeaza:

                                        

                                                 NUMAR DE PICATURI

                            ZIUA          MIC-DEJUN    PRANZ      CINA
                               1                     1                 2              3
                               2                     4                 5              6
                               3                     7                 8              9
                               4                    10               11            12
                               5                    13               14            15
                               6                    16               17            18
                               7                    12               11            10
                               8                     9                 8              7
                               9                     6                 5              4
                              10                    3                 2              1
                              11                   15               25             25
                              12                   25               25             25

         
Se va continua cu cate 25 de picaturi, de 3 ori pe zi, pana la terminarea intregii cantitati.

TERAPIA NU SE POATE REPETA DECAT O DATA LA 5 ANI !!!

Acest preparat din extract de usturoi curata organismul de grasimi si pietre, imbunatateste metabolismul si astfel toate vasele sangvine (re)devin mai elastice. Regleaza greutatea corpului, topeste cheagurile de sange, vindeca diafragma miocardica bolnava, arterioscleroza, inapetenta (lipsa poftei de mancare), sinuzita, hipertensiunea, bolile bronho-pulmonare, face sa dispara artritele, artrozele si reumatismul. Vindeca gastritele, ulcerele de stomac si hemoroizii, absoarbe orice fel de tumori externe si interne, vindeca diferitele tulburari de vedere si auz, impotenta. Are efect benefic asupra intregului organism.

ATENTIE: Alcoolul nu trebuie sa contina alte substante (clorura de benzalconiu sau metanol).

* [...] La razboi trebuie sa mergem cu arme potrivite. Scrieti-va sa nu uitati: pentru reteta miraculoasa, veche de... 5000 de ani, este recomandata utilizarea alcoolului rafinat (alcool alimentar) de origine agricola (grau, secara, porumb etc.) obtinut prin fermentatie alcoolica, distilare si rectificare, la o concentratie de 90 - 96%. Acest sortiment de alcool este de preferat, deoarece are un continut minim de componente sau substante toxice cum ar fi alcool metilic, alcooli superiori, aldehide, cetone etc. Nu se recomanda utilizarea primei parti de distilat (fruntea) obtinuta la distilarea borhoturilor de fructe (sau alte zaharoase), deoarece acest produs de distilare are un continut crescut de substante toxice.

Pe timpul pastrarii amestecului de usturoi in alcool pentru macerare, timp de 10 zile, se recomanda omogenizarea zilnica a acestuia. Alfel spus: amestecati in borcan in asa fel incat usturoiul pisat sa se amestece cu alcoolul si sa-si lase mai bine „taria”. Usturoiul folosit si…folositor sanatatii voastre trebuie musai sa fie romanesc, sa fie usturoi cu mustati, din acela cu care ne-am obisnuit in copilarie, Usturoiul de import,  alb ca spuma laptelui si ambalat in plasute aratoase…trebuie privit doar. De cumparat treceti la cel „batranesc” pe care l-ati mancat acasa la parinti sau la bunici. Atentie mare: va spunem noi, la „Se intampla acum”, secretul curatarii, taierii si pisarii usturoiului, atat pentru reteta cu alcool cat si pentru mujdei sau orice altceva: nu-l atingeti de metal! Curatati-l cu unghiile sau cu un cutit de …lemn. Pisati-l in mojar de portelan sau sticla. Daca nu aveti, folositi clasicul „pisalog” din lemn. In nici un caz in in piua de metal in care pisati nuci sau alte alimente! O ultima precizare: pentru copiii mai mici de 14 ani, cura cu „usturoiul vindecator” se va face doar dupa o consultare a medicului.


Reteta 2

Reteta tibetana cu usturoi a fost prezentata si in Evenimentul regional al Moldovei, din data de 28.03.2007.


Această reţetă este veche de 5000 de ani şi este recomandată în vindecarea unor tumori, prevenirea infarctului miocardic şi prevenirea unor boli de stomac, precum ulcerul. În acelaşi timp, organismul este purificat de depuneri adipoase, se îmbunătăţeşte metabolismul, vasele sanguine devin elastice, creşte acuitatea vizuală, este prevenită ateroscleroza, cardiopatia ischemică, paralizia şi apariţia diferitelor tumori.

Pentru prepararea remediului, se spală şi se curăţă foarte bine 350 g de usturoi, apoi se pisează mărunt într-o piuliţă de lemn. După ce usturoiul este bine pisat, se ia cu o linguriţă 200 g din această compoziţie (partea mai suculentă) şi se introduce într-un vas ce conţine 200 ml alcool rafinat de 96 grade. Vasul se închide ermetic şi se ţine la rece, timp de 10 zile. Se strecoară maceratul prin tifon, se pune într-o sticlă bine închisă şi se mai ţine încă 3 zile. Pentru administrare, într-un pahar în care s-au pus 50 ml lapte rece, fiert în prealabil, se adaugă un număr anume de picături de suc de usturoi şi se bea cu 15 minute înaintea fiecărei mese.

Tratamentul se face timp de 11 zile, astfel: în prima zi se iau 2 picături dimineaţa, 2 la pranz şi 2 seara; a doua zi se iau 4 picături dimineaţa, 5 la pranz şi 6 seara; a treia zi se iau 7 picături dimineaţa, 8 la pranz şi 9 seara; în a patra zi se iau 10 picături dimineaţa, 11 la pranz şi 12 seara; în a cincea zi se iau 13 picături dimineaţa, 14 la pranz şi 15 seara.

Începînd cu a şasea zi, picăturile se iau descrescător: 15 picături dimineaţa, 14 la pranz şi 13 seara; în a şaptea zi se iau 12 picături dimineaţa, 11 la pranz şi 10 seara; în a opta zi se iau 9 picături dimineaţa, 8 la pranz şi 7 seara; în ziua a noua se iau 6 picături dimineaţa, 5 la pranz şi 4 seara; în ziua a zecea se iau 3 picături dimineaţa, 2 la pranz şi 1 seara. În ziua 11 se ia doza cea mai importantă, o doză de şoc, cu 25 de picături dimineaţa, 25 la prînz şi 25 seara.

Un lucru foarte important menţionat în reţetă este că tratamentul nu se poate repeta decat la 6 ani.


Reteta 3 (Djuna Davitasavili)

O alta reteta asemanatoare, numita "Elixirul tineretii" a prescris celebra vindecatoare Djuna Davitasvili.

„Elixirul tineretii”

Este indicata in special persoanelor care au probleme legate de inima si circulatia sangelui.

Se piseaza foarte bine 300 g usturoi, intr-o piulita de lemn. 200 g din cantitate se scot de la fundul vasului si se pun intr-un borcan de sticla, impreuna cu 200 ml alcool de 90º. Se inchide bine si se tine 10 zile la macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese, preparatul luandu-se in cate 20 ml lapte rece, dupa cum urmeaza:

ziua 1 - 2 picaturi dimineata (D), 2 picaturi la pranz (P), 2 picaturi la cina (C);
ziua 2 - 4 D, 5 P, 6 C;
ziua 3 - 7 D, 8 P, 9 C;
ziua 4 - 10 D, 11 P, 12 C;
ziua 5 - 13 D, 14 P, 15 C;
ziua 6 - 15 D, 14 P, 13 C;
ziua 7 - 12 D, 11 P, 10 C;
ziua 8 - 9 D, 8 P, 7 C;
ziua 9 - 6 D, 5 P, 4 C;
ziua 10 - 3 D, 2 P, 1 C;
ziua 11 - 25 D, 25 P, 25 C.

*Djuna nu specifica la cat timp se poate repeta aceasta terapie dar avand in vedere asemanarea cu cele prezentate anterior, este posibil ca si aceasta sa se repete la 6 ani.


Reteta 4 (Djuna Davitasvili)

O reteta relativ mai simpla se bazeaza pe amestecul obtinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24 de lamai. Se pune intr-un borcan, se acopera cu tifon si se tine 24 de zile, amestecandu-se periodic. Se consuma cate o lingura la o jumatate de pahar cu apa, seara, inainte de culcare.

Cauta informatii despre diete si slabire. Metode de slabit, diete eficiente si regimuri terapeutice