marți, 23 aprilie 2013

DIETA PENTRU UN ABDOMEN PLAT

Suna prea frumos ca sa fie adevarat, nu-i asa? Cu toate acestea, dieta pentru un abdomen plat promite rezultate vizibile in numai 30 de zile, in cazul in care se respecta planul indeaproape.

M-am gandit ca ar fi interesant sa aflam mai multe despre aceasta dieta, mai ales pentru ca in curand vin sarbatorile, iar o rochie eleganta arata mult mai bine pe un abdomen plat, nu crezi? In plus, avand in vedere ca mai avem putin timp pana la paste este timp suficient chiar si pentru a pune in aplicare aceast plan.

In ce consta dieta pentru un abdomen plat?

Din punct de vedere alimentar, aceasta dieta abordeaza stilul mediteranean, cu mentiunea ca numarul maxim de calorii permis pe zi este de 1600. Se pot consuma, asadar, urmatoarele - fructe si legume, cereale integrale, nuci, seminte, masline, proteine usoare precum pestele ori carnea de pui, iar o data pe luna, carne rosie.
  
Mesele trebuie sa fie regulate, iar cel mai indicat ar fi sa se respecte cele trei mese principale, plus doua-trei gustari. Niciodata nu manca cu trei ore inainte sa te pui in pat!

Conform autorilor acestei diete, secretul sta in grasimile mononesaturate, consumate la fiecare masa. Explicatia este ca aceste grasimi micsoreaza colesterolul total si colesterolul LDL (colesterolul "rau") si maresc colesterolul HDL (colesterolul "bun"). S-a demonstrat chiar ca grasimile mononesaturate ajuta la slabit, dar si la reducerea cantitatii de grasime din corp. Mai mult de atat, consumate in mod regulat, acestea pot fi responsabile si pentru o usoara stare de satietate, astfel incat tin foamea la distanta.

Grasimile mononesaturate se gasesc in seminte, alune, nuci, migdale, fistic, avocado, masline, unt de arahide, ulei de masline, soia, ori ciocolata amaruie.

In afara alimentelor, apa joaca si ea un rol foarte important in aceasta dieta. Pentru a evita constipatia, balonarile, ori starile de disconfort, este recomandata consumarea a 2 litri de apa pe zi.

Exercitiile fizice sunt optionale in cadrul acestei diete, dar incurajate. Daca te hotarasti sa incerci dieta pentru un abdomen plat chiar de acum, pentru a vedea rezultatele pana de sarbatori, iti recomand sa o combini si cu exercitii pentru zona abdominala. In felul acesta rezultatele vor putea fi si mai vizibile.

Cauta informatii despre diete si slabire. Metode de slabit, diete eficiente si regimuri terapeutice